09 January 2004

APAPS a pus gaj pe actiunile detinute de Tofan la Danubiana (Romania Libera)

APAPS a pus gaj pe acţiunile deţinute de Tofan la Danubiana

Regele cauciucului este pe cale să-şi piardă coroana

După opt ani de la privatizare, întreprinderea de anvelope Danubiana Bucureşti pare că se reîntoarce în proprietatea statului. Fostul magaziner Gheorghe Tofan, care în 1995 se obliga să achite 59 miliarde de lei pentru acţiunile Danubiana şi să investească în termen de 5 ani în întreprindere suma de 42 milioane de dolari, nu a respectat contractul. Deşi în 2000 ar fi trebuit să se încheie perioada în care Tofan trebuia să aducă la Danubiana cele 42 milioane de dolari, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici măcar rapoartele de evaluare prin care s-a “umflat” capitalul social al Danubiana SA nu au fost de ajuns. Beneficiind însă de o susţinere puternică, pe lângă cele 36 de miliarde luate de la stat în scopul efectuării de investiţii, Tofan a primit o reeşalonare a obligaţiilor. I s-a permis să-şi finalizeze investiţiile până în 2009. Aşa cum îi şade bine însă unui miliardar de carton, afaceristul Gheorghe Tofan nu a respectat nici înţelegerile “adiţionale”. Pusă în situaţia de a rezilia privatizarea Danubiana, Agenţia pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului i-a pus lui Tofan gaj pe o parte din acţiunile deţinute de acesta la Danubiana. Pentru că datora APAPS suma de 5 milioane de dolari reprezentând investiţii asumate şi nerealizate, precum şi penalizări aferente, afaceristului i-au fost puse sub gaj 154,803 acţiuni deţinute prin firma Tofan Grup International SA la Danubiana. Situaţia fabricii de anvelope este critică şi se pare că viitorul nu le poate oferi nici măcar speranţe muncitorilor de aici. O parte din ei au fost concediaţi de administratorul Tofan şi se pare că societatea va intra în lichidare, în urmă cu un an înregistrând datorii de peste 579 miliarde de lei.

Mihai Ciorcan
(Prima pagină)

No comments: