18 November 2003

Tofan a căpuşat “Danubiana” cu bani de la “Columna” (Romania Libera)

Tofan a căpuşat “Danubiana” cu bani de la “Columna”

Acum se explică de ce FPS-ul lui Emil Dima îşi ţinea fondurile la căsuţa poştală din bd. Primăverii

În Occident, generaţii întregi muncesc pentru a clădi o afacere de sute de milioane de dolari. În România, Gheorghe Tofan a ajuns în câţiva ani să pretindă că deţine 120 milioane de dolari. Din magazioner la fabrica de anvelope “Danubiana” Bucureşti, Tofan a propulsat în topul celor mai bogaţi români. Frauda, speculaţiile şi furtişagurile au fost armele cu care magazionerul Tofan a acţionat pentru a deveni afacerist. Clădit pe o structură de carton, imperiul dezvoltat de Tofan în anii tranziţiei fără de sfârşit a economiei româneşti stă să se clatine. “Danubiana” SA, întreprinderea la care a lucrat şi pe care a cumpărat-o în 1995 cu bani de la Banca Columna, este pe punctul de a-şi închide porţile. Fabrica a fost căpuşată mai mult decât poate suporta. Firmele Grupului Tofan au luat de aici marfa pe care nu au mai plătit-o sau au folosit-o pentru a-şi achita… acţiunile de la “Danubiana”. În 1996, după ce magazionerul a devenit investitor, „Danubiana” a înregistrat pierderi de aproximativ 23 milioane de dolari, bani ce reprezentau marfa luată şi neachitată de firmele Tofan. 36 miliarde de lei oferite de statul român pentru susţinerea investiţiilor au intrat to în conturile afaceristului de carton, care după privatizare a pus ilegal sub gaj întreprinderea “Danubiana”. În prezent fabrica de anvelope a acumulat datorii de 580 miliarde de lei, iar Tofan se bucură de libertate.
În decembrie 1989, Gheorghe Tofan, pe noul său nume de afacerist Gelu Tofan, era magazioner la fabrica de anvelope Danubiana SA Bucureşti. Astăzi este în fruntea topului bogătaşilor din România, figurând cu o avere de 120 milioane de dolari. Evoluţia fostului muncitor devenit miliardar se înscrie în tiparul afaceriştilor de carton ce au profitat de relaţii, de bănci, de speculaţii. Muncitorul de ieri a devenit patronul de azi de la Danubiana, acest parcurs fiind presărat pe multe fraude.
În anul 1990, Gheorghe Tofan pleacă de la SC Danubiana SA, unde era încadrat la Serviciul desfacere ca şef depozit materiale refolosibile, pentru ca în aprilie 1993 să înfiinţeze firma SC Tofan Grup SA în care era administrator şi deţinea 84% din acţiuni. În baza cunoştinţelor şi relaţiilor de la fostul său loc de muncă, Tofan începe să deruleze relaţii comerciale cu Danubiana SA. Nimic ilegal până aici, excepţie făcând poate doar banii cu care s-a lansat în afacere şi asupra cărora exista suspiciunea că ar fi provenit din furtişagurile făcute ca magazioner. După un an, datele contabile arătau că SC Tofan Grup SA înregistra la Danubiana SA datorii de peste 1 miliard de lei, reprezentând contravaloarea anvelopelor, camerelor de aer şi benzilor de jantă luate, dar neachitate. La paritatea de atunci, Tofan înregistra debite de peste 500,000 dolari faţă de Danubiana. Acesta a fost doar începutul. Sesizându-se în legătură cu sumele datorate de SC Tofan Grup SA, conducerea Danubiana ordona Serviciului Desfacere “sistarea de îndată a livrării de anvelope” până la constituirea legală a garanţiilor reale de către beneficiar. Acest lucru nu se întâmpla pentru că Gheorghe Tofan a avut grijă să-şi aranjeze intrarea la Danubiana. La Tofan Grup cenzor era Coiculescu Athanasie, iar la Danubiana Serviciul Desfacere era controlat de soţia acestuia, Coiculescu Maria. Aşadar, livrările de anvelope continuă fără ca marfa să fie achitată.
În 1995 FPS decide să vândă 51% din pachetul de acţiuni deţinut la Danubiana SA, iar Tofan, deja intrat în afacere, îşi manifestă intenţia de a deveni proprietar. Drept urmare, la data de 22.12.1995, se încheie contractul nr. 735, în urma căruia SC Tofan Grup SA devine acţionar majoritar la fabrica de anvelope Danubiana. Iar de aici povestea afaceristului de succes începe să prindă caracter penal. Prin înţelegerea semnată cu FPS, Tofan Grup trebuia să achite în termen de 90 de zile, până la data de 21 martie 1996, suma de 59,160,000,000 lei. Se specifica strict faptul că banii trebuiau viraţi de Tofan din contul deschis la Bankcoop – SMB. Magazionerul ce pretindea a fi mare afacerist nu avea însă aceşti bani, astfel că la data de 21 martie 1996, exact când îi expira termenul, acţiunile i-au fost achitate de Banca Columna. Banca Columna l-a creditat pe Tofan cu cele 59 de miliarde, iar FPS-ul condus atunci de Emil Dima nu a ridicat nici o obiecţie faţă de provenienţa banilor. Mai mult, Gheorghe Tofan a primit înapoi de la FPS 60% din banii cu care a cumpărat Danubiana SA. Cele 36 miliarde de lei returnate de statul român “investitorului” Tofan Grup SA erau destinate, cică, lucrărilor de investiţii. Până la urmă au ajuns tot în buzunarul afaceristului. Gheorghe Tofan a înfiinţat imediat SC Tofan Construct SA, în care deţinea personal 14% din acţiuni, alte 51% din acţiuni reprezentând aportul SC Tofan Grup SA. Noua firmă, Tofan Construct, a avut rolul de a atrage cele 36 de miliarde date de stat pentru efectuarea de investiţii la Danubiana. S-au emis in acest sens facturi prin care Tofan Construct justifica executarea unor lucrări la preţuri enorme pentru Danubiana SA. Scandaloase sunt şi contractele prin care Tofan plătea în 1996 câte 30,000 dolari în fiecare lună unei firme care asigura paza fabricii de anvelope.
Prin contractul de privatizare, Tofan Grup era obligat să investească în cinci ani suma de 42 milioane de dolari la Danubiana. Nedispunând de această sumă, afaceristul Gheorghe Tofan a fost nevoit să recurgă la artificii. Conform înţelegerii semnate, noului proprietar îi era interzis să ipotecheze sau să pună sub gaj “toate sau o parte din bunurile imobile sau mobile existente în patrimoniul SC Danubiana SA”. Contractul de credit nr. 262/02.10.1998 pe care îl deţinem arată că Tofan a încălcat obligaţiile. Pentru un credit de 42,5 miliarde lei luat de la BCR a ipotecat următoarele: „Uzina 1 Fabricaţie anvelope uşoare, Uzina 2 Fabricaţie anvelope grele, Pavilion Administrativ şi teren aferent, Cantina şi teren aferent, Sală festivităţi şi teren aferent”. În plus, pentru a face rost de banii necesari investiţiilor pe care oricum nu le-a efectuat, Tofan a pus la punct o schemă prin care Danubiana SA a fost uşor-uşor căpuşată. Din aprilie 1996 toată producţia de anvelope realizată la Danubiana a trecut prin firmele fostului magazioner. SC Pneurom SA – firmă deţinută tot de Gheorghe Tofan – şi Tofan Grup SA au semnat la data de 01.04.1996 cu Danubiana un contract de distribuţie. Danubiana era furnizor, Pneurom era distribuitor unic, iar Tofan Grup avea rolul de comisionar. În această ecuaţie, tot ceea ce înseamnă anvelopă produsă de Danubiana era vândut doar prin intermediul Pneurom, care stabilea şi preţurile. Comisionarul Tofan Grup “se obliga să consilieze partenerii contractului asupra modalităţilor optime de realizare a obiectului contractului, inclusiv în activitatea de reclamă; să identifice şi să anunţe în scris partenerii de contract despre faptele sau împrejurările susceptibile de a se constitui în factori disturbatori ai realizării prezentului contract pe piaţa specifică, internă, imediat ce astfel de simptome vor fi percepute de către Comisionar…”.
Fabrica Danubiana era căpuşată de două ori. Distribuitorul îşi făcea propriile preţuri, iar comisionarul primea pentru “analize” un comision de 3%. Pentru a ascunde această afacere, firma Pneurom şi-a schimbat de două ori numele, fiind transformată în Tofan Tyres Distribution SA şi apoi în TG Distribution SA. În spate a rămas însă mereu acelaşi Gheorghe Tofan. Nici contractul prin care Pneurom îşi asuma drepturile de unic distribuitor al Danubiana nu a fost respectat. Facturile ce trebuiau achitate în 30 de zile s-au acumulat, rezultând debite imense. Astfel, la data de 20 decembrie 1996, în contabilitatea Danubiana se înregistrau facturi neachitate de către Pneurom – Tofan Tyres Distribution SA în valoare de 48,211 miliarde lei, adică aproximativ 13 milioane de dolari. Totodată, SC Tofan Recap SA, o altă firmă aparţinându-i afaceristului Gheorghe Tofan, datora 1,150 miliarde. Dincolo de aceste restanţe, s-au înregistrat imense venituri neimpozabile. SC Tofan Grup SA avea inclusă în capitalul social suma de 1,000 dolari şi, în conformitate cu prevederile legislative de atunci, a fost scutită de la plata impozitului pe profit. Tocmai de aceea o parte din afacerile Danubiana au fost direcţionate prin firma sa. Daca în 1995, înainte de preluare, Danubiana înregistra profit, în 1996, după instalarea Grupului Tofan, situaţia fabricii de anvelope era catastrofală, fiind consemnate pierderi de 92 miliarde. Adica aproximativ 23 milioane de dolari ce reprezentau facturi neachitate de Tofan şi firmele sale. La acel moment fabrica de anvelope suporta o “gaură” financiară ce însuma 70.2% din capitalul social. Fiindu-i puse sub gaj şi acum toate bunurile mobile şi imobile, Danubiana SA se află în prezent în pragul colapsului. A încheiat anul 2002 cu pierderi de 67,381 miliarde lei, figurând cu un total al datoriilor de… 600 de miliarde. La bugetul de stat, fabrica datorează peste 24 de miliarde, situaţie în care Tofan le pregăteşte muncitorilor de aici concedierea, ce le va fi anunţată pe data de 24 noiembrie, când s-a convocat Adunarea Generală. (Şi unde poate se va discuta şi de înlesnirile de plată pe care Tofan le-a obţinut de la Ministerul de Finanţe pentru plata datoriilor la bugetul de stat.) În schimbul incapacităţii de plată a Danubiana SA şi nu numai, Gheorghe Tofan a obţinut însă un loc de carton în topul milionarilor în dolari ai României.

Mihai Ciorcan

Fax din partea preşedintelui Tofan Grup către preşedintele Clubului Român de Presă, domnul Cristian Tudor Popescu (nr. 1541 din 19.11.2003)
Domnule preşedinte,
Mă adresez dumneavoastră în virtutea autorităţii morale şi a prestigiului public de care vă bucuraţi atât dumneavoastră personal cât şi organizaţia pe care o conduceţi pentru a va face cunoscută o situaţie cu care mă confrunt personal şi care îmi aduce prejudicii însemnate atât de imagine cât şi comerciale.
Am în vedere următoarele aspecte: în cotidianul România Liberă din 18 noiembrie 2003 a apărut pe prima pagină un reportaj de investigaţie cu titlul “Tofan a căpuşat Danubiana cu bani de la Columna” sub semnătura Mihai Ciorcan. Pe lângă faptul că documentarea nu are la bază surse publice, aşa cum în mod obişnuit decurge un demers de acest fel, eu sau altcineva din companie nu am fost contactaţi pentru a ne exprima un punct de vedere legat de problema investigată. Mai mult decât atât, publicaţia România Liberă mi-a refuzat şi dreptul la replică pe care m-am considerat îndreptăţit să-l folosesc în condiţiile în care nu au fost respectate regulile de etică şi deontologie profesională.
Doresc să mai menţionez că, aproximativ acelaşi material jurnalistic a apărut şi în publicaţia Cronica Română din 17 noiembrie 2003 sub titlul “Mărirea şi decăderea regelui neîncoronat al cauciucului românesc” semnat cu pseudonim (Al. Tcareva). Luând în considerare şi acest fapt, nu pot să nu mă gândesc că ar putea fi vorba de “plata unor poliţe” în condiţiile în care, chiar România Liberă consemnează, într-o anchetă jurnalistică anterioară, conflictul meu cu un fost angajat/acţionar al holdingului Tofan (România Liberă din 11 noiembrie 2003 – “Holdingul Tofan Grup, lovit din interior / Ştefan Rădulescu a dat o gaură de 70 de milioane de dolari” semnat Mihail Mihăilescu). Cu adevărat mă aflu într-un conflict cu unul dintre acţionarii minoritari la una dintre firmele holdingului Tofan, conflict care însumează 30 de procese pe rol în instanţă şi un dosar la Procuratură. Acest acţionar se află sub urmărire penală, iar gestul României Libere de a nu contacta holdingul Tofan în momentul în care publică un articol pe prima pagină despre acest grup de firme şi de a refuza ulterior, dreptul la replică, mă fac să bănuiesc existenţa unor alte intenţii decât cele pur jurnalistice.
Menţionez că publicaţia Cronica Română a acceptat publicarea dreptului la replică.
Faţă de toate acestea, solicit sprijinul dumneavoastră pentru a lua în discuţie şi analiza situaţia cu care mă confrunt şi care vizează felul în care anumite publicaţii abordează jurnalismul şi respectă sau nu principiile de etică şi deontologie profesională şi, nu în cele din urmă, legislaţia în vigoare.
În completarea solicitării mele anexez dreptul la replică refuzat de publicaţia România Liberă pentru şi copii după articolele la care facem referire în text.
Cu deosebită consideraţie,

No comments: