21 November 2003

Drept la replica (Cronica Romana)

Drept la replică
Cele 30 de procese intentate de mine sau de firmele în care sunt acţionar se află pe rol în instanţă, iar acţionarul minoritar la care faceţi referire se află sub urmărire penală. Contrar celor afirmate în articol, am depus nenumărate sesizări pentru ca procesele, anchetele Poliţiei şi ale Procuraturii SĂ FIE REZOLVATE. Aş aprecia ajutorul ziarului dumnevoastră în aceste cazuri de tergiversare. Nu am nici un interes în nerezolvarea lor de vreme ce eu sunt cel care am dat în judecată acţionarul minoritar la care vă referiţi şi care mi-a adus grave prejudicii comerciale şi financiare!
Vă rog să mă credeţi că afirmaţiile insultătoare la adresa originii şi a educaţiei mele nu mă înspăimântă. N-am ascuns originile mele modeste, ba chiar cred că dacă eu am reuşit în România, şansa şi succesul e la îndemâna tuturor. În zona săracă de unde mă trag am construit o biserică, am făcut o microregiune, am pietruit drumuri şi mă duc acolo de câte ori pot cu cei opt fraţi care suntem. Pentru informarea dumneavoastră pot să mai adaug că am fost muncitor, am stat până în 1998 într-un apartament în Ferentari.
În privinţa problemelor comerciale pe care le sesizaţi ca abuzuri, vreau totuşi să fac câteva precizări:
1. Banca Columna nu a achitat fabrica Danubiana. Banca Columna era banca în care societatea Tofan Grup SA avea cont deschis – cont din care s-a dispus achitarea obligaţiei către FPS, conform OP nr. 1 din 21.03.1996. Menţionez că sunt unul dintre puţinii creditaţi de Bancorex CARE AM RETURNAT INTEGRAL împrumutul şi dobânda aferentă.
2. Nu am primit niciodată vreun credit de 42,5 miliarde de dolari de la nici o bancă.
3. Am pornit afacerea de distribuţie de anvelope tocmai pentru că la începutul anilor ’90 de care vorbiţi în articol, marile fabrici nu au avut o politică flexibilă de a se îndrepta şi apropia cât mai mult de client. Ca reţeaua de distribuţie să meargă, eu, împreună cu asociaţii, am umblat literalmente prin toată ţara ca să vindem anvelope „din uşă în uşă”. Această strategie cumulată cu rigiditatea sistemului întreprinderilor de stat m-a ajutat să fac banii cu care, completaţi de credite returnate, am putut cumpăra patru fabrici de anvelope şi am construit una de reşapare de la zero. Eu nu văd în asta decât spiritul antreprenorial de care se spune că avem nevoie.
4. Nu am influenţat în nici un fel legislaţia sau deciziile autorităţilor de privatizare: hotărârea de Guvern din 1996 prin care investitorul primea 60% din preţ înapoi a fost o politică de stat care a creat avantaje pentru mii de firme româneşti şi care s-a aplicat şi în cazul unora dintre firmele cumpărate de mine. Menţionez că 16,870,703,000 de lei din suma returnată a fost destinată stingerii datoriilor înregistrate în contabilitatea până la 19 iunie 1995, adică înainte de privatizare! Respectarea destinaţiei sumelor lăsate la dispoziţia societăţii a fost obiectul a numeroase controale. Enumăr doar câteva, dar vă stau la dispoziţie cu toate documentele probatoare: Curtea de Conturi (1996, 1997), Ministerul Finanţelor (1998), FPS. Restul sumei, conform Legii 55/1995, a fost destinată achitării furnizorilor neplătiţi înainte de privatizare (şi care în acel an erau întreprinderi de stat: Polirom, Carom, Arpechim, Fibrex, Romgaz) plus obligaţiile la buget, fondurile speciale şi creditul de 5 miliarde de lei contractat de fabrica de stat Danubiana de la BCR.
La o privire mai atentă se vede clar că statul nu a făcut pomeni, dar repet, a fost o politică de stat pe care vă rog să nu o chestionaţi prin prisma “avantajelor” pe care mi le-a adus mie!
5. În ceea ce priveşte relaţia cu Banca Columna unde am avut o parte din conturi, pot să vă informez că după falimentul băncii avem încă de recuperat suma de 312,000 dolari.
6. N-am făcut niciodată un secret din datoriile firmei la Ministerul de Finanţe; ele sunt publice, dar de cinci ori mai mici decât scrieţi dumneavoastră. Vă rog consultaţi site-ul care este edificator.
7. Nu e lipsit de interes că în 1997 Grupul Tofan a adus cea mai mare investiţie privată din România: 100 de milioane de dolari plătiţi de Nomura International cu care s-au achitat credite contractate şi s-au făcut modernizări şi retehnologizări în aşa fel încât Grupul Michelin a achiziţionat trei dintre fabricile Tofan cu o sumă care mai poate constitui un subiect pentru dumneavoastră. Şi Danubiana a beneficiat de această infuzie de capital şi mă mir că nu faceţi nici o referire la acest lucru. În ceea ce priveşte documentaţia, pentru toate afirmaţiile mele vă stau la dispoziţie cu documente. Nu consider principial să folosiţi doar documente sustrase de fostul jurist al Danubianei, când dorinţa noastră de colaborare este deschisă şi clară.
Cu consideraţie,
Gelu Tofan

No comments: