23 September 2003

Un om care a reusit de unul singur (Cronica Romana)

Un om care a muncit mult, iar principiul care a stat la baza actiunilor pe care le-a intreprins de-a lungul anilor a fost si este ca efortul depus sa fie rasplatit pe masura. Odiseea domnului Stefan Radulescu, actual om de afaceri de succes, a inceput inca din anul 1980 cand lucra la o intreprindere de transport din Bolintin, judetul Giurgiu. In acea perioada, in cadrul Primariei exista o sectie de productie cu munca la domiciliu. Astfel a inceput sa desfasoare o a doua activitate impreuna cu familia si cativa pensionari. La inceput activitatea a constat in realizarea de saci pentru ambalat cartofi, chiar a realizat 20 de masini de produs saci impletiti, dupa care a inceput sa lucreze in mase plastice, executand comenzi pentru Murfatlar, Segarcea, Bragadiru si alte fabrici care aveau nevoie de produse din mase plastice.
Daca pentru opt ore de munca si chiar mai mult primea ca 4.100 de lei ca angajat al Ministerului Transporturilor, prin munca depusa suplimentar (cu efort si privatiunile de rigoare), castiga 25.000-30.000 lei pe luna. Pare incredibil, dar totusi adevarat, la inceputul crizei care a cuprins intreaga tara (1980) exista posibilitatea, bineinteles cu eforturi deosebite, sa se castige bani frumosi dintr-o activitate privata in plin comunism.
Din 1990 nu a mai vrut sa lucreze la stat. Haosul care se instalase la inceputul deceniului era cel mai descurajant, pana cand „femeia de serviciu“ voia, ca orice „revolutionar“, sa fie director, toate fiind incurajate la timpul respectiv chiar de Petre Roman printr-o lozinca memorabila: „Masinile sunt ale voastre, voi sunteti proprietarii!“. „Atunci daca au venit proprietarii, noi a trebuit sa ne dam la o parte“, declara Stefan Radulescu cu un suras enigmatic. Si asa a pornit pe un nou drum, convins ca in aceste conditii cale de intoarcere nu mai exista, luandu-si destinul in propriile maini, asumandu-si atat succesele, dar si neimplinirile care, cu siguranta, nu au lipsit. Domeniul transporturilor fiindu-i cel mai cunoscut, a luat in locatie cateva masini cu care a inceput sa faca transport international de marfuri, fiind primele caramizi puse la temelia „uriasului“ ASTRA Transporturi Auto din zilele noastre. Desigur, activitatea in domeniul maselor plastice a continuat pana in 1993, an in care practic toate fabricile de imbuteliere au intrat in colaps. Incet, dar sigur, activitatea din transportul international a crescut, castigul rezultat a fost reinvestit tot timpul in autotrenuri performante, devenind inca de la inceputul anilor 1990 printre primii cinci transportatori din Romania, ajungand sa detina in prezent peste 100 de autotrenuri performante.
„Toate castigurile au fost investite in masini noi, nici un moment nu m-am gandit sa-mi fac vile sau sa achizitionez limuzine luxoase, fara investitii castigurile apar doar pe termen scurt, dupa care te asteapta doar falimentul; investitiile consistente si constante fac afacerea profitabila pe termen lung. Colaborarea noastra cu Volvo a fost solutia de succes, fiind dintre primii cumparatori din tara, iar conditiile pe care le-am stabilit au fost de bun augur pentru ambele parti pe termen lung. Nu am luat nici un ban de la bancile romanesti. Inca din 1990 am avut o repulsie totala in a face imprumuturi de la aceste banci, pentru ca mi-am dat seama (conditiile puse, dobanzile care ajunsesera de peste 200% etc.) ca aceasta colaborare m-ar fi lichidat. (Ex. ITIA care a facut un credit pentru 100 de autotrenuri si in cele din urma s-a ales praful de aceasta societate care era printre cele mai mari din tara). Inca de la inceput ne-am lovit de probleme grele; Vama - timpul de stationare pentru fiecare vehicul era de trei zile pe luna, iar calculul de pierdere anual reprezenta circa 300.000 euro. Si astfel am luat hotararea sa infiintez propriul punct vamal, reusind sa elimin pierderi importante. La ora actuala, problema autorizatiilor, mai ales a celor de tranzit, sunt problemele grave cu care se confrunta un transportator, dupa atatia ani inca nu s-a gasit o formula clara si transparenta, acceptabila pentru toata lumea. Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, nu poate cuprinde toate responsabilitatile acestui mare minister, el cauta sa rezolve toate problemele semnalate, dar cei din subordinea sa nu-si fac treaba (Departamentul Transporturilor Rutiere - director Sova Lucian). Acest departament nu a avut niciodata un director cinstit si corect, nu a fost gasit un om competent, astfel ca nici ministrul Transporturilor sa nu mai aiba probleme, fiind obligat sa cuprinda si alte domenii importante SNCFR, Transporturi aeriene, ANL, Drumuri etc. Totusi, eu sper ca in urma discutiilor dintre ministrul Miron Mitrea si ministrul Comunicatiilor, Dan Nica, problema acordarii autorizatiilor de tranzit sa aiba un regim normal. Eu cred ca ministrul Nica va gasi solutia, este un om corect, un bun profesionist. Calculatorul va face aceasta treaba, iar acesta nu va cunoaste „relatii“ sau alte probleme de acest gen - sper ca se va rezolva aceasta problema“. Preocuparile domnului Stefan Radulescu in domeniul productiei au dus la achizitionarea unor societati care erau in pragul falimentului: Rotrans SA (achizitionat in 1999), Somaco (in 2000) si Mobins (in 2002).
Firma ROTRAS SA din Turnu Severin este producatoare de anvelope auto gigant (in Europa mai exista doar doua firme de acest gen), sau anvelope atipice de diferite utilizari: constructii, minerit, agricultura etc. In acest an s-au facut investitii de peste 1.300.000 USD, majoritatea productiei fiind exportata, iar problemele grave cu care se confrunta societatea inainte de privatizare (sociale si economice) au fost rezolvate. Societatea SOMACO SA, producator de materiale de constructii din cele mai diverse tipuri, de la elemente din beton prefabricat, statii de betoane, corpuri ceramice si BCA, materiale de finisaj, agregate minerale etc. Aceasta cuprinde mai multe fabrici si balastiere: Turnu Severin, Buzau, Roman, Iasi, Galati, Adjud etc. Pana la privatizare, societatile erau in colaps financiar, iar in acest an productia a crescut cu 60% fata de anul 2002. Contracte importante realizate cu RENEL, SNP, Portul Constanta etc. Iata un nou exemplu al intuitiei si perseverentei. Daca dupa 1989 se spunea ca aceasta industrie este falimentara (Ind. Prefabricatelor din beton), Stefan Radulescu a demonstrat contrariul. Pe tot mapamondul, betonul este folosit sub forma de prefabricate, mai mult decat otelul (fiind mai ieftin cu 40-50%). Totusi, datorita pretului cimentului livrat de producatorii interni (Industria cimentului a fost vanduta pe aproape nimic - n.r.), 60-70 USD tona vrac piata interna, 30-32 USD tona vrac piata externa, sunt piedici care nu pot incuraja si stimula activitatea in domeniul constructiilor. In acest an, SOMACO beneficiaza de investitii in valoare de 1.500.000 dolari. Societatea MOBINS SA este ultima societate achizitionata de holding, specializata in productia de mobila. In prezent, peste 90% din productie este destinata exportului; totusi conducerea nu este multumita de nivelul productiei si activitatea lucratorilor. Se cauta in continuare caile si mijloacele care vor aduce nivelul productiei la cel dorit si totodata selectionarea personalului in vederea atingerii calitatii si exgintelor cerute de piata internationala. Politica holdingului se va baza in continuare pe aceeasi factori care au dus la rezultatele deosebite la firmele amintite: „Echipa buna, oameni foarte bine pregatiti profesional pe domeniul respectiv, plata corespunzatoare si nu in ultimul rand o atitudine dura, fara nici un fel de compromis fata de factorii care perturba sau ingreuneaza activitatile curente“, a tinut sa precizeze directorul general al acestui holding, Stefan Radulescu.

Si totusi... „Morile de vant“ din Ministerul Transporturilor
Transportatorii rutieri internationali trebuie sa faca fata la o multitudine de provocari si/sau restrictionari, a cerut sa precieze Cristian Mihai Buciu, director ajd. SC Transporturi Auto ASTRA SA. Astfel, din anul 2005 in interiorul Uniunii Europene se vor adopta normele Euro 4, lucru care va reduce drastic accesul transporturilor din tarile nemembre. In cazul Romaniei, parcul de transport international cuprinde 70% norme Euro 2 si 3, iar 30% Euro 1 sau noneuro, de unde vor rezulta eforturi financiare deosebite a transportatorilor pentru a-si innoi parcul auto. In cazul achizitiei de noi autotrenuri, de exemplu 10 masini (in liesing) firma pentru a putea plati ratele trebuie sa mai detina cel putin alte 10 masini (raportul trebuie sa fie 1 la 1) iar, daca aceste conditii nu exista, transportatorul va da faliment in scurt timp. In legislatia actuala nu exista norme dure fata de licentiere; astfel oricine vrea poate face transport international, fiind pus in aceeasi balanta cu firme mari, consacrate si cu o logistica puternica (hala de reparatii, spatii de parcare proprii, mecanici etc.), fata de firme cu 4-5 masini pe care le tin in strada, iar reparatiile le fac la coltul strazii. De aici rezulta piata neagra si preturile de dumping, iar firmele mari, care platesc toate serviciile si impozitele corect, inregistreaza pierderi. O alta problema capitala in desfasurarea tranportului international este „debandada“ in acordarea autorizatiilor de transport, mai ales a autorizatiilor de tranzit. Exemplu: o cursa dus Germania - cheltuieli efective de 800-900 euro, au autorizatie de tranzit Austria si Ungaria; daca nu ai autorizatia de tranzit, esti obligat sa folosesti transportul pe calea ferata si unde se ajunge la cheltuieli de peste 1.500 de euro. Deci, costurile pe cursa cresc cu 50-60%. Se constata ca la Directia Transporturi Rutiere din Ministerul Transportului accesul autorizatiei se face pe criterii preferentiale. Acest lucru se petrece datorita lipsei unor reguli transparente si acceptate de toti transportatorii. Au existat situatii comico-tragice, exemplul Ambasadei romane de la Berlin, unde se aflau aceste autorizatii de tranzit, dar nimeni din Ministerul Transporturilor nu era interesat sa le aduca in tara. Acest lucru s-a petrecut acum 2 ani, cand transportul international a fost grav afectat. Cu toate ca sunt sperante ca distributia acestor autorizatii sa fie facuta de Ministerul Comunicatiilor, problema fundamentala este totusi negocierea anuala a contingentelor care nu au un regim transparent si norme acceptate de toti transportatorii. Si nu in ultimul rand cresterea exagerata a taxelor de tot felul (ex. taxa de drum - 15-20 milioane lei pentru fiecare autotren) si a asigurarilor care sunt obligatorii pentru toti transportatorii.

George Constantinescu

12 September 2003

Primarii din microregiunea Todireni, plecati in schimb de experienta in Ungaria (Evenimentul)

In perioada 11-14 septembrie, cei sapte primari ai comunelor care fac parte din microregiunea Todireni se afla intr-un schimb de experienta in mai multe localitati din Ungaria, aceasta fiind cea de-a doua deplasare de acest gen de la infiintarea, in urma cu doi ani, a microregiunii. Constituita in urma initiativei omului de afaceri Gelu Tofan, microregiunea are in componenta comunele Albesti, Gorbanesti, Hlipiceni, Lunca, Sulita, Todireni si Trusesti, propunindu-si drept obiective colaborarea la nivel zonal in realizarea dezvoltarii economice a zonei. "Dincolo de utilitatea acestor schimburi de experienta, la nivelul microregiunii noastre avem obiective imediate si practice. Am facut demersurile necesare si speram ca in aceasta toamna sa reusim cumpararea unui autogreder si a doua autobasculante, absolut necesare intretinerii drumurilor din comunele microregiunii. Deocamdata, acest lucru se face cu ajutorul unor utilaje inchiriate de la diferite societati, dar este extrem de costisitor, inchirierea unui utilaj de nivelare a drumurilor costind, numai pentru o ora, peste 750.000 de lei", ne-a spus dl Ioan Lungu, primarul comunei Gorbanesti. (Viorel Sandu)

01 September 2003

Tabara de creatie Todireni, iulie-august 2003 - Editia a II-a, Ceramica (Info Artis)

O calatorie cu masina pe soseaua Iasi-Botosani, varianta Stefanesti, nu este surprinzatoare, ba dimpotriva, aproape monotona. De partea dreapta, cat vezi cu ochii spre valea Prutului, se intinde o imensa pustietate, iar pe stanga, dealuri impadurite ori golase cu sate saracacioase. Asfaltul, atat cat se mai tine, pare a fi singura legatura cu realitatea contemporana. Cu putin inainte de Stanca Roznoveanu, soseaua lasa masina sa intre pe un drum de tara, colbuit, firul drumului incepe a urca si cobora serpuitor pana la intrarea in Hlipiceni, a carui case se ascund pe dealul acoperit de livezi. In dreapta, reincepe sesul cu firul ascuns al Jijiei, urmat indeaproape de linia ferata Trusesti-Dorohoi. Dupa alti kilometri de alergatura, incepe tinutul Todirenilor cu aceeasi campie si dealuri pistruiate cu case marunte. La cateva sute de metri, asfaltul apare, si sensul civilizatiei asijderea. In stanga noastra, un gard cu poarta de scandura, o alee pietruita si o casa inalta, cu doua etaje si mansarda, varuita in alb si cadrata cu piatra pe ici colo. Aparent modesta ca arhitectura exterioara, locuinta familiei Gelu si Mariana TOFAN, este foarte confortabila si decorata cu vase de pret, icoane vechi sau noi, tablouri semnate de Mihai Cismaru, Virgil Parghel si Ciprian Paleologu.

In curte, din editia anterioara, se vede compozitia monumentala in lemn a lui Mihai Buculei, iar ceva mai jos, lucrarile de ceramica ale editiei actuale a Taberei de creatie TODIRENI, apartinand unui grup de ceramisti tomitani, coordonati de Ilie Cojocariu din Bucuresti.

Vernisajul a avut loc, vineri 1 august, intr-un cadru festiv pe masura, in prezenta unor personalitati ale vietii civile si culturale botosanene. A prezentat criticul de arta Octavian Barbosa, venit special de la Bucuresti. Referindu-se la acest asezamant cultural, dl Octavian Barbosa spunea: „Satul unde ai ajuns, intr-o descindere de pelerin, nu beneficiaza de nici un fel de reputatie. Binele si raul par sa-l fi ocolit de-a lungul biografiei sale anodine in istorie. Existenta sa, se bucura de consemnarile quasi anonime ale cartografilor preocupati sa nu le scape nimic. Si bine au facut., altfel locul nu ar fi avut nume. Viata si moartea ar fi continuat sa-si dea binete, mai mult sau mai putin cordial, asa cum era prevazut in protocolul de taina al cosmicitatii. La Todireni, acesta este numele locului, a inceput intr-o tacuta, discreta, grava splendoare, ctitoria unui templu al contemplatiei visat de Brancusi.

Aflata la a doua editie, Tabara de creatie a Fundatiei Gelu Tofan este dedicata anul acesta ceramicii. Dupa cei patru care au pus temeiul in editia precedenta – Mihai Buculei, Mihai Cismaru, Virgil Parghel si Ciprian Paleologu – cei sapte din anul de fata, Ionel Cojocariu, Gheorghe Farcasiu, Bogdan Hojbota, Eusobio Spinu, Mihaela Obada, Bianca Boeroiu si Alina Tudor, consolideaza cu elocinta ctitoria, conferind locului aura pe masura intentiilor initiale. Moartea nu intra in vederile artei in ciuda oricaror vicisitudini de-a lungul istoriei; s-a incapatanat sa renasca din cenusa pe care nu te miri cine i-o pregateste mereu.

Cu gandul la originile nemuritoare ale artei, Gelu Tofan si-a adus aminte ca locul de bastina al fiecaruia poate deveni un reper de spiritualitate indiferent de anonimatul strigator la cer din jur.

Se cuvine sa salutam intemeirea unui asemenea loc!”

In satul Todireni, judetul Botosani, Gelu TOFAN, devenit dupa revolutie un important si ambitios investitor, dar si mecena al artelor, a considerat ca merita sa realizeze in locul unde s-a nascut un centru pilot de redresare economica a zonei dar si un spatiu de vibratie culturala. Asa a luat nastere sediul microregiunii Todireni ca centru de afaceri benefice pentru cele 7 comune afiliate si Tabara Nationala de Arta Plastica Contemporana. Daca anul trecut a avut loc prima editie a Taberei cu Sectiunile Pictura si Sculptura, anul acesta in perioada 12 iulie – 3 august a avut loc cea de a II-a editie pe Sectiunea Ceramica – sub genericul „Lava – Artefact – Sacralitate”.

Generosul mecena, aflat printre artisti si invitati a gasit ragaz pentru a ne preciza motivul finantarii acestui program cultural-artistic: „Finantez acest proiect cultural pentru ca este util comunitatii locale si pentru ca ofera sansa unui grup sa se implice si sa contribuie la sustinerea artistilor din toate domeniile artei.”

A fost dorinta mea sa realizez la Todireni, prin investitiile facute, un mediu potrivit pentru dezvoltarea unor manifestari culturale integrate intr-o regiune cu mai putine sanse de acces la institutii culturale si, mai ales, la resurse educationale”. Important este si faptul ca in acest spatiu s-a cladit si dat in functiune un cuptor cu ardere a ceramicii, care va fi folosit si pentru alte tipuri de arte decorative si populare.

Cum era de asteptat, vernisajul a fost urmat de un recital instrumental si de poezie sustinut de artisti botosaneni, incheiat cu un picnic acompaniat de muzica populara si disco.

Tabara Nationala de Arta Plastica contemporana aflata in acest an la a doua editie – sectiunea Ceramica – sub genericul „Lava – Artefact – Sacralitate” a reunit sub auspiciile sale un colectiv prestigios de artisti consacrati: Ionel Cojocariu, coordonator artistic, Gheorghe Farcasiu, Bogdan Hojbota, Eusebio Spinu, Mihaela Obada, Bianca Boeroiu, Alina Tudor, carora li s-a alaturat si tineri absolventi.

Pe timpul taberei acestia au conceput un proiect ambitios de decorare a spatiului exterior natural (o gradina), unde fiecare, transpunandu-si ideile mai intai in lutul moale, a creat piese de certa valoare artistica si estetica. Fiecare piesa in parte a fost montata intr-un anume loc pentru a se statornici in nemurirea locului. Se cuvine a aminti, macar in treacat, cateva referinte critice asupra artistilor mentionati.

Ionel Cojocariu, coordonatorul programului, isi are propriul sau univers artistic bantuit de un sistem de semne stranii, insotit de somptuozitatea unui expresionism magic pe care il transmite materialului de lucru (lutul, gresia, bronz si altele), printr-un intreg registru gestual. Cel mai adesea, ideile sale sunt ‚prinse’ in incinte sacre a caror forme se transforma in concretiuni tectonice. „Fire introspectiva, aflat intr-o continua conflictualitate a starilor radicale: sacru-profan, haos-ordine, viata-moarte regeneratoare”.

Gheorghe Farcasiu, in timpul modelajului apeleaza la aporie, practica experienta gandita, se lasa sedus de ezitarile hazardului, in functie de starea sufleteasca sau a locului in care se implica, prin facerea unor deconstructii sau contraforme. Relatia sa cu formele arhetipale nu este dominata sau limitata de o anumita oferta monodica sau combinatorie. Nu trebuie sa fii un grafolog abil ca sa decodezi tesatura visului din miezul lucrarilor lui Farcasiu.

Bogdan Hojbota, este sculptorul atras obsesiv de virtutea generatoare a lutului. De obicei, lucrarile sale in gresie sau lut sunt sculpturi ceramice, unde suprapunerea unor planuri temporale (epurate de volume inutile), confera tensiune volumelor aerate, iar curbele irepresibil impuse, elibereaza lucrarea in spatiu. Soclul participa ca o treapta detasabila, ulterior, permitand irumperea. Lucrarile lui Bogdan Hojbota, acum in plina vigoare de maturitate creatoare, ne pare exaltat de beatitudinea luminii, iar insemnele sale protejate de arcuri ample certifica „principiul necesitatii Ulterioare”.

Eusebio Spinu, compune obiecte ceramice in binomul dintre etic si estetic, intre pulsatie si control, impunand rigoarea, ca metoda. Detasarea de real se absoarbe neasteptat prin sensuri si fiori iconografici, obedienta fata de simbolul propus eliberand „efigia de unicitatea stilului”... Transferand ideea in corporalitatea piesei sculptate, protejand viata misterioasa si discreta a modelului, artistul isi consuma agresiv energiile si sentimentele.

Mihaela Obada, retragandu-se in austeritatea atelierului de creatie si-a impus un stil propriu reconoscibil si validat de zeci de participari la competitii ale breslei atat in tara dar si in strainatate, ingemanari semisferice, forme genetice, obsesia cuplului (feminin-masculin) in forme de asteptare si incordare, intentia de absorbtie si incorporare in intreg, impun unul din ciclurile dominatoare din creatia sa. Materialului i se insufla o tactilitate magmatica, piesele cuplu sau gemene se afla in armonie, plutesc pe suport de frunze de lotus in ape linistite, discret uitate in „delta dorului”.

Bianca Boieroiu, o absolventa de masterat ce se poate numi deja artist profesionist de sine statator. Ca si alti semeni artisti din generatia tanara, ea are angoasa perisabilitatii, angrenarii in proiecte ludice nesemnificante. Intr-un vacarm si frunzaris de ganduri si optiuni, artista, cu luciditate descopera o alchimie informala texturata si isi impune deja o consecventa stilistica. Bianca Boieroiu abordeaza lucrari seriale repetitive, cutii cu rasaduri, papusi antropomorfe, amulete in forme ciudate, usor recognoscibile. Materialitatea si naturalitatea lutului impun artistei tehnici permisive a cuplarii unor obiecte diferite volumetric care, condensate, permit interventii cu insertii, benzi, grafisme, tehnici care in finalul modelajului ofera starea de joc, de lejeritate impusa de intentia plastica. Poseda deja o vigoare in aplicarea transanta a liniilor si culorilor, sugerate discret prin tonuri stridente si calde. Prin segmente de mulaj (Talpa cu Gamba) grupate pentru mars, ostentativ destainuie si potenteaza forta surda a celor deposedati de personalitate si usor de manipulat. Ei raman un corpus biologic hibrid, simplu mecanism dirijat de energii invizibile.

Alina Tudor, cu incapatanare, impune obiectelor o economie expresiva, in module plasmuite si decupate secvential din intreg. Peste piesele uscate, inaintea coacerii, intervine cu pendulatii libere, de obicei monocolore pentru a obtine, in final, tensiuni incordate intre vointa artistei si receptorul nepregatit de dialog. Mesajul sectiunilor corporale gliseaza conflictul dintre amenintarea pericolului maselor decapitate fara speranta si nevoia ratiunii de a stopa degradarea. Strigatul este coplesitor. Alina Tudor, in ceramica, elimina decorativismul transant, fara reticente.

Aceasta tabara de ceramicat a fost o reusita, atat din partea creatorilor care au lucrat cat si din partea organizatorului, dl Gelu Tofan, care a inteles ca a fi mecena unei stari si vieti artistice este un pas catre nemurirea locului si a oamenilor sai.

Sursa: Info Art IS, Buletin de informare editat de filiala Iasi a UAP din Romania, an III, Nr. 6,7,8 - Sept. 2003, p. 40-43.