19 December 2003

Tofan a luat 28,000 de tone de grau din rezerva de stat si refuza sa plateasca! (Romania Libera)

Tofan a luat 28,000 tone de grâu din rezerva de stat şi refuză să plătească!

Cum cele mai profitabile afaceri din România se fac cu statul, nici Gheorghe Tofan nu a scăpat prilejul de a profita de “ocazii”. Din 1997 şi-a înfiinţat prin ţară o întreagă reţea de mori şi brutării care au funcţionat însă cu grâu luat de la stat, mai exact din rezervele de stat. Pentru a-şi alimenta cu materie primă punctele de lucru deschise în Alexandria, Slatina, Buzău, Târgovişte, Iaşi, Târgu Mureş, Floreşti, Constanţa, Popeşti-Leordeni, Tulcea, Mioveni şi Vaslui, Tofan a primit de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat nu mai puţin de 28,753 de tone de grâu. Luate cu titlu de împrumut, miile de tone nu au fost înapoiate la termenele stabilite, mass-media furnizând la vremea respectivă o informaţie mult mai gravă, şi anume că Tofan a returnat de fapt grâu furajer. Indiferent însă de calitatea grâului, important este că Gheorghe Tofan refuză în prezent să-şi achite penalităţile de întârziere datorate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. Tofan Pan SA, transformată în SC Unipan SA, are de dat peste 8 miliarde de lei statului, însă refuză. Mai mult, societatea a intrat în licidare judiciară, astfel că posibilităţile de recuperare a datoriei sunt reduse chiar şi pe cale judecătorească. Nici varianta de executare silită a morilor şi brutăriilor din reţeaua Unipan SA nu reprezintă o soluţie, căci majoritatea utilajelor sunt deja gajate băncilor şi altor creditori.

Mihai Ciorcan
(Prima pagină)

15 December 2003

Tofan Grup se repozitioneaza pe piata anvelopelor (Ziarul Financiar)

Grupul Tofan va incheia acest an cu o cifra de afaceri consolidata de 80 de milioane de dolari, valoare mai redusa decat cea de anul trecut, aceasta din cauze independente de vointa conducerii companiei.sleadebdt "Performata grupului a fost grevata de litigiul de proprietate ce include pe de o parte Tofan Grup si fabrica Danubiana ca si pagubite si de cealalta parte firmele Rotras, Tofan Transport si Astra Transport unde structura actionariatului este in litigiu de anul trecut. Rezultatele obtinute de ultimele trei companii nu au fost incluse in cifra de afaceri mentionata", a declarat pentru Ziarul Financiar Gelu Tofan, presedintele grupului de firme.
Compania urmareste ca in anul 2004 sa se repozitioneze pe piata anvelopelor. In acest sens Tofan Grup a incheiat saptamana trecuta un parteneriat cu o companie germana pentru o investitie noua, cu o valoare de cinci milioane de dolari. Investitia priveste punerea in functiune, pe platforma Danubiana, a doua linii, una de resapat anvelope gigant sI cealalta pentru resapatul anvelopelor de camion. Prima va intra in functiune anul viitor iar cea pentru camioane din 2005. "Urmarin acoperirea niselor ce exista pe piata in acest moment, cum sunt anvelopele pentru masini agricole sau sectorul "buget brand", a precizat Tofan. Tot din planul de repozitionare a gupului mai fac parte planul de extindere a exporturilor prin "atacarea" pietei est-europene (Polonia, Cehia, Ungaria), pentru ca, paradoxal, majoritatea exporturilor grupului merg pe piata nord-americana, precum si restructurarea portofoliului de produse. "Avem 794 de tipuri diferite de anvelope, in timp ce jucatori importantI pe plan mondial fabrica cu 200 de tipuri mai putin. Ne propunem sa aducem portofoliul de produse la 60% din actuala valoare, adica sa renuntam la comenzile mici, in favoarea celor care aduc profit mare", a precizat Tofan.
O alta piata pe care grupul Tofan vrea sa se extinda este cea a service-ului pentru roti, prin Tofan Sama, companie infiintata in urma achizitionarii unei firme romanesti cu activitate in domeniu.
"Exista in Romania circa 4.000 de vulcanizari, de la mici ateliere pana la service-uri de anvergura, dar nici o retea consolidata. Tofan Sama, sub brandul Autofan, va oferi initial sase operatiuni de intretinere sI reglaj a rotilor, urmand ca anul viitor sa extindem oferta la circa 20 de astfel de operatiuni", a precizat omul de afaceri.
O afacere ce trebuia dezvoltata in acest an dar care va mai astepta este cea cu tractoare, ce urmau sa fie fabricate in urma unui parteneriat cu o companie poloneza. "Aparitia firmei italiene Landini care a cumparat uzina Tractorul Brasov ne-a determinat sa pozitionam activitatea cu tractoare pe 'hold'", a spus Tofan.

Problemele justitiei

Litigiul ce implica Grupul Tofan sI companiile Rotras, Tofan Trans sI Astra Transport dateaza din 2002, cand actionarii Tofan Grup au actionat in instanta pe administratorul si actionarul cu 20% al Tofan Trans, Stefan Radulescu, pentru ca a operat cesiuni ilegale si a inregistrat la Registrul
Comertului o falsa structura a actionariatului la Tofan Trans. "In cei aproape doi ani de actiuni in justitie am constatat o serie de lipsuri in legislatie, in special in privinta raporturilor dintre partenerii de afaceri. Cazuri asemanatoare cu cel al Tofan Trans se vor mai ivi si ele vor putea fi usor rezolvate numai in tribunale specializate, comerciale. Actuala legislatie nu este pregatita sa rezolve disputele comerciale si justitia nu dispune de instrumentele necesare care sa se miste cu rapiditate fiind degrevate de alte sarcini", spune Gelu Tofan.

Acuzatii respinse
Gelu Tofan a respins acuzatiile aparute in presa, de spalare de bani si de evaziune fiscala, legate de vanzarea fabricilor de anvelope Silvania Zalau, Victoria Floresti si a Tofan Recap. "Spalarea de bani presupune ca fabricile de anvelope ar fi fost cumparate cu bani proveniti din infractiuni ca trafic de droguri, de arme sau din proxenetism, falsificare de moneda sau valori sau din contrabanda si santaj, pentru ca astfel defineste legea spalarea de bani, si mai presupune ca vanzatorii, adica eu, alti actionari persoane fizice precum si banca de investitii Nomura, am fi acceptat cu buna stiinta bani proveniti din asemenea surse ilicite. Cine ar putea crede ca doua firme de marimea sI notorietatea Nomura sI Michelin, care a cumparat fabricile, au facut afaceri in Romania cu bani proveniti din infractiuni? Tranzactia a fost asistata de mari case de avocatura, a fost facuta la vedere iar provenienta banilor a fost foarte clara pentru cei implicati in afacere. In privinta evaziunii fiscale, pot sa probez ca banii au fost virati in tara, intr-un cont escrow, cu destinatari bine precizati, respectiv actionarii Tofan Grup, care au incasat banii si au platit taxele conform legislatiei cand s-a facut transferul de proprietate catre Michelin", a precizat Gelu Tofan.

dorin.oancea@zf.ro
Sursa: www.zf.ro/articol_35959

12 December 2003

Gheorghe Tofan se afla in cercetarile IGP (Romania Libera)

Se dărâmă imperiile de carton?
Gheorghe Tofan se află în cercetările IGP

Afaceristul Gheorghe Tofan a ajuns subiect de cercetări pentru ofiţerii din cadrul IGP în ceea ce ar putea însemna una din cele mai mari operaţiuni de spălare de bani din România. Afaceristul a intrat în colimatorul anchetatorilor după ce în luna august a anului 2001 a vândut fabricile de anvelope de la Zalău şi Floreşti, precum şi societatea Tofan Recap şi reţeaua de distribuţie, dar banii obţinuţi nu au fost impozitaţi de Fiscul românesc. Tofan a declarat că preţul acestei tranzacţii a fost de 8 milioane de dolari pentru ambele întreprinderi, dar în realitate a încasat un cec de 84 milioane de dolari. Diferenţa uriaşă dintre cele două sume, adică 76 milioane de dolari, a luat calea conturilor deschise în străinătate. În urma acestei învârteli statul român nu a aplicat impozit decât asupra celor 8 milioane de dolari declarate „curate”. Cele prezentate mai sus sunt susţinute şi de un document pe care îl deţinem semnat în iulie 2001 în Marea Britanie de Gheorghe Tofan. Acordul încheiat atunci între Nomura International PLC, The Quartermaine Investment Fund B.V., Tofan Grup SA şi acţionarii români persoane fizice prevedea faptul că întreprinderile producătoare de anvelope de la Zalău şi Floreşti vor fi vândute contra sumei de 84 milioane de dolari. Actul trasează chiar şi schema prin care după încasare aceşti bani vor fi utilizaţi pentru a plăti datoriile Grupului Tofan către creditorii externi de la Nomura International PLC. Deşi nu deţinea controlul asupra producătorului de anvelope gigant de la Turnu Severin, SC Rotras SA, acordul consemnează faptul că Gheorghe Tofan oferea spre vânzare şi această întreprindere. Preţul cerut pentru ceea ce nu putea vinde era de 15 milioane de dolari, însă această inginerie nu i-a reuşit lui Tofan. După perfectarea vânzării, cele 84 milioane de dolari i-au fost virate iniţial în România, în conturile băncii ABN Amro, după care imediat cea mai mare parte din sumă a fost trimisă în străinătate.
Gheorghe Tofan nu se afla pentru prima dată în vizorul Poliţiei Economice. El a mai fost cercetat în legătură cu modul în care a efectuat plata pentru acţiunile Danubiana Bucureşti cumpărate de la FPS. Maiorul Bodea de la Poliţia Capitalei a anchetat tranzacţiile prin care Tofan a achitat pachetul de acţiuni de la Danubiana cu bani provenind din anvelopele luate de la Danubiana fără a fi plătite. În mod misterios, înainte de finalizarea anchetei maiorul şi-a dat demisia din Poliţie pentru a fi angajat director la Tofan. Istoria privatizării fabricii de anvelope Danubiana Bucureşti mai conţine însă şi alte capitole suspecte de corupţie şi pasibile de condamnări penale. Prin înţelegerea semnată în 1995 cu FPS, Tofan trebuia să investească în termen de 5 ani la Danubiana o sumă de 42 milioane de dolari. Pentru a nu pierde întreprinderea s-au utilizat raportări fictive de majorări de capital de ordinul zecilor miliardelor de lei. În data de 23.02.2000 societatea Tofan Grup SA pretindea că a adus la Danubiana un aport în natură în scopul majorării capitalului social în sumă de 54 miliarde de lei. Până la urmă lucrurile s-au dovedit a fi neadevărate. Deţinătoare a unui mic procent de acţiuni la Danubiana, societatea Broadhurst Investments Limited a sesizat faptul că Tofan plimba acelaşi “aport în natură” constând în “Sistemul Informaţional ISIS” prin mai multe întreprinderi luate de la FPS. Sistemul informaţional format din suportul hardware şi licenţele software, ultimele având valoarea cea mai mare, era de fapt adus de Tofan ca aport şi la societăţile Silvania SA Zalău, Victoria SA Floreşti şi la SC Tofan Recap SA. Mai mult, în plângerea adresată instanţelor de judecată Broadhurst Investments Limited arată că Tofan Grup SA “nu a demonstrat în mod indubitabil existenţa în patrimoniul său a drepturilor ce formează asupra bunurilor care formează obiectul aportului”. Ilegalitatea lui Tofan a fost anulată prin sentinţa 5261 a Tribunalului Bucureşti – Secţia Comercială, care a arătat că “acelaşi bun nu se poate transfera de un acţionar în patrimoniul mai multor societăţi comerciale, aşa cum a procedat pârâta”. În ciuda acestui fapt, la Danubiana au continuat raportările de investiţii luate direct de pe hârtie. Gheorghe Tofan şi-a înfiinţat firma de construcţii SC Rombuild 2000 SA, prin care s-au emis facturi care să facă dovada achitării obligaţiilor asumate cu FPS. Astfel între Tofan Grup şi Rombuild s-a jucat suma de 28 miliarde de lei, care ulterior a constituit dovada investiţiilor în natură aduse la Danubiana. S-au deschis circuitele compensărilor în lanţ, astfel că un paratrăsnet făcut de Tofan Grup la Danubiana a ajuns să coste 20,000 de dolari.

Mihai Ciorcan
(Prima pagină)

25 November 2003

SRI a lucrat in solda magazionerului afacerist Gheorghe Tofan (Romania Libera)


Ochiul şi timpanul la “Danubiana”
SRI a lucrat ilegal în solda magazionierului afacerist Gheorghe Tofan

În mod oficial, din ianuarie 1990 Securitatea nu şi-a mai trimis cadrele să supravegheze muncitori prin întreprinderi, să tragă cu urechea la bârfele strungarilor sau ale personalului TESA. În realitate, Serviciul Român de Informaţii a continuat să spioneze prin fabrici şi uzine, să urmărească afaceri devenite între timp private. În unele cazuri, ofiţeri SRI au supravegheat (dacă nu cumva o mai fac şi astăzi) din proprie iniţiativă anumite societăţi comerciale. Există însă situaţii în care Serviciul s-a implicat în astfel de activităţi chiar la solicitarea unor afacerişti care au primit un sprijin direct din partea structurilor informative. Prosperitatea a venit apoi de la sine.
În decembrie 1995, fabrica de anvelope “Danubiana” a fost cumpărată de fostul său magazioner de la depozitul de materiale refolosibile, Gheorghe Tofan, care, în schimbul celor 51% din acţiuni preluate de la FPS, se obliga să aducă investiţii de 48 milioane de dolari. În locul milioanelor de dolari, la “Danubiana” Tofan a adus… SRI-ul. Sub pretextul existenţei unui real pericol… terorist ce ar fi ameninţat fabrica de cauciucuri, Tofan i-a cerut în 1996 directorului de atunci al SRI să trimită câţiva ofiţeri sub acoperire care să se camufleze în rândul oamenilor muncii de la “Danubiana”. Cadrele urmau să culeagă şi informaţii din mediul economic. S-a aprobat “acţiunea” prin raportul S/359862, de “obiectivul” “Danubiana” urmând a se ocupa UM 0156. La baza acestei înţelegeri de spionaj a fost pus articolul 6, litera c, ultimul alineat din Legea nr. 14/1992 care prevede următoarele: “SRI poate asigura protecţie antiteroristă şi altor persoane, la cererea acestora, potrivit tarifelor convenite”. Nici vorbă de apărat întreprinderi. Implicarea SRL a fost ilegală. După ce au căzut de acord asupra a ceea ce era de făcut, cele asupra a ceea ce era de făcut, cele două părţi şi-au înregistrat contractul pe o perioadă de timp nedeterminată, adică pe vecie (dacă “Danubiana” mai era în viaţă, că acum dă semne de moarte subită). La UM 0156 contractul a primit nr. 385862/16.09.1996. Sereiştii erau mai dornici de muncă.
Conform acestui document ce poartă semnăturile comandantul unităţii 0156, pe atunci colonelul Ion Ştefănuţ, a directorului general de la “Danubiana”, Cristian Zurini, şi a directorului economic Maria Coiculescu, ofiţerii de informaţii au început să lucreze pentru afacerile lui Tofan de la data de 1.10.1996. Angajaţii la întreprinderea de anvelope au început să fie urmăriţi, ascultaţi şi interceptaţi într-un mod ce aminteşte de practicile Securităţii comuniste. Printre obligaţiile UM 0156 era şi cea de a “organiza şi realiza supravegherea activităţilor ce se desfăşoară în interiorul obiectivului atât prin observare directă, cât şi prin folosirea aparaturii electronice existente”. În acest scop, “efectivele proprii desemnate să execute această misiune” au fost dotate cu “mijloacele şi materialele necesare”. Pe de altă parte, Tofan se obliga prin “Danubiana” SA să “asigure tehnica şi materialele necesare activităţii de supraveghere”, ceea ce înseamnă că magazionerul afacerist a fost dispus să cumpere chiar şi microfoane pentru SRI. Pentru prestaţia unui ofiţer de informaţii în fabrica sa, Tofan s-a înţeles cu şefii SRI la un preţ modic. Serviciul de Informaţii primea lunar pentru fiecare om detaşat la “Danubiana” câte 1,100,000 lei. Atât costa în 1996 un spion local. Efectivele detaşate la “obiectiv” puteau fi mărite oricând, prin contract conducerea “Danubiana” având dreptul la astfel de solicitări.
Ce au făcut ofiţerii SRI la întreprinderea de anvelope nu prea se ştie exact. Nici mişcările radicale islamiste şi nici irakienii lui Saddam nu au prezentat vreodată un interes în a sabota fabrica magazionerului Tofan. O făcea acesta singur îngropând-o în datorii şi credite bancare. Ameninţarea teroristă invocată se pare că a fost mai degrabă doar pretextul pentru ca ofiţerii de informaţii să lucreze pentru prosperitatea afaceristului. S-a insinuat la vremea respectivă – dar noi nu credem – că un astfel de contract, la numai două luni, a netezit preluarea de către Tofan a încă doi mamuţi ai anvelopelor – “Victoria” Floreşti şi “Silvania” Zalău.

Tofan zice că s-a speriat de doi japonezi

Rugat să ofere explicaţii asupra contractului dintre SRI şi “Danubiana”, Gheorghe Tofan a declarat că aceste măsuri s-au impus în urma unor ameninţări ce vizau în 1996 întreprinderea. “Exact în aceeaşi perioadă au fost prinşi doi cetăţeni japonezi ce fotografiau pe acolo. Au fost reţinuţi şi duşi la Poliţie. Am avut atunci şi un incendiu cauzat de o mână criminală, incendiu ce a provocat pagube de 2 miliarde de lei”, a declarat Tofan. Acesta nu ştie exact dacă SRI avea atunci dreptul legal de a-i apăra întreprinderea, însă susţine că nu se poate vorbi de acţiuni de infiltrare a ofiţerilor de informaţii în rândul muncitorilor de la “Danubiana”. Cât despre angajamentul asumat de a oferi SRI “tehnica” necesară, Gheorghe Tofan spune că este posibil ca această prevedere să fi avut în vedere achiziţionarea unor costume de protecţie necesare cadrelor ce urmau să “lucreze” în zone ale fabricii cu risc sporit. Parteneriatul Tofan – SRI a durat, spune afaceristul, doar maxim două săptămâni. Şi uite aşa, din pasiunea cunoscută a japonezilor de a fotografia orice, oriunde, au fost trimişi sereişti să apere “Danubiana”, zonă în care oricum nu este interzisă… fotografierea.

Mihai Ciorcan

Pagina 20

22 November 2003

Precizarile lui Gheorghe Tofan (Romania Libera)

Precizările lui Gheorghe Tofan

1. Banca Columna nu a achitat fabrica Danubiana, ci banii disponibili ai societăţii Tofan Grup aflaţi şi la Banca Columna. Plata s-a făcut de către Tofan Grup conform OP nr. 1 din 21.03.1996.
2. Nu am influenţat în nici un fel legislaţia sau deciziile autorităţilor de privatizare: hotărârea de guvern din 1996 prin care investitorul primea 60% din preţ înapoi a fost o politică de stat care a creat avantaje şi în cazul unora dintre firmele cumpărate de mine.
Menţionez că 16,870,703,000 lei din suma returnată au fost destinaţi stingerii datoriilor înregistrate în contabilitate până la 19 iunie 1995, adică înainte de privatizare! Restul sumei, conform Legii 55/1995, a fost destinat achitării furnizorilor neplătiţi înainte de privatizare (şi care în acel an erau întreprinderi de stat: Polirom, Carom, Arpechim, Fibrex, Romgaz) plus obligaţiile la buget, fondurile speciale şi creditul de 5 miliarde de lei contractat de fabrica de stat Danubiana de la BCR. La o privire mai atentă se vede clar că statul nu a făcut pomeni, dar, repet, a fost o politică de stat pe care vă rog să nu o chestionaţi prin prisma “avantajelor” pe care mi le-a adus mie!
3. În ceea ce priveşte relaţia cu Banca Columna, unde am avut o parte din conturi, pot să vă informez că după falimentul băncii avem încă de recuperat suma de 312,000 dolari.
4. În ceea ce priveşte “căpuşarea” producţiei de la Danubiana pot să vă confirm că am avut şi avem un sistem de distribuţie care vindea mărci Danubiana, Victoria, Silvania, Goodyear etc. şi că de aici a şi început afacerea care a profitat de inflexibilitatea companiilor de stat ce nu se deplasau “din uşă în uşă”, aşa cum făceam eu cu asociaţii mei, ca să vindem anvelopele direct la client. E prima dată când această iniţiativă este considerată de cineva penală şi nu antreprenorială.
5. După preluarea societăţii Danubiana, aceasta a înregistrat la sfârşitul anului 1996 un profit de 5,4 miliarde lei la valoarea de atunci. Deci nici vorbă de gaura de 70.2% din capitalul social de care se vorbeşte în articol!
6. Tofan Recap avea datorii de 366 milioane lei la Danubiana, nu de 1,150 miliarde lei. Restul facturilor neachitate de care vorbiţi reprezintă debitul contractual cu scadenţa la 60 de zile, adică este un lucru perfect normal.
7. N-am făcut niciodată un secret din datoriile firmei la Ministerul de Finanţeş ele sunt publice, dar de 5 ori mai mici decât scrieţi dumneavoastră.
8. Nu e lipsit de interes că in 1997 Grupul Tofan a adus cea mai mare investiţie privată din Romania: 100 de milioane de dolari plătiţi de Nomura International, cu care s-au achitat credite contractate şi s-au făcut modernizări şi retehnologizări în aşa fel încât Grupul Michelin a achiziţionat 3 dintre fabricile Tofan cu o sumă ce a reflectat investiţiile făcute din 1996 până în 2001. Deci să nu credeţi că banii au picat din cer! Pentru cele 100 de milioane de dolari Grupul Tofan a cedat 50% din acţiuni. Şi Danubiana a beneficiat de această infuzie de capital.

Gelu Tofan

N.R. Spre deosebire de interesele personale ale afaceristului Tofan, cifrele şi datele financiare nu mint. Declaraţiile sale sunt contrazise de realitatea flagrantă a documentelor. Astfel, pentru reîmprospătarea memoriei celui lezat, amintim că în acest moment Danubiana SA înregistrează datorii de peste 24 miliarde de lei la bugetul de stat, al asigurărilor de sănătate. Întreprinderea de anvelope cumpărată de Tofan în 1995 este listată şi pe pagina de internet a CAS în topul datornicilor.
Firesc, Gheorghe Tofan refuză acuzaţiile de “căpuşare” a fabricii Danubiana, însă extrasele, documentele pe care le deţinem denotă faptul că imediat după cumpărarea de la FPS firmele sale au luat anvelope fără a le achita la termenele stabilite chiar de el. Conform contractului de distribuţie încheiat la data de 01.04.1996, societatea Pneurom SA, aparţinându-i tot lui Tofan, devenea distribuitor unic al produselor Danubiana. Prin înţelegerea semnată chiar de el, Tofan se obliga să achite contravaloarea anvelopelor luate “in cel mult 30 de zile de la data livrării”. Extrasele din contabilitatea Danubiana pe care le deţinem arată că la sfârşitul lunii decembrie 1996 firma Pneurom figura cu debite de 48 de miliarde pentru anvelope luate şi facturate încă din luna septembrie. În aceeaşi situaţie regăsim şi firma Tofan Recap SA, ce reuşise să acumuleze datorii de 1,150 milioane lei. Ca urmare a faptului că afaceristul magazioner era prea interesat de recuperarea rapidă a unor mari sume de bani cu care cumpărase întreprinderea de la stat, anul 1997 a fost încheiat de Danubiana cu pierderi de 92 miliarde de lei, aşa cum confirmă şi Registrul Comerţului.
Investiţiile promise de Tofan s-au derulat în cea mai mare parte tot pe banii Danubiana. Mărturie stau contractele prin care Danubiana s-a împrumutat de la bănci cu sume de ordinul milioanelor de dolari şi care au fost administrate de Tofan. În august 1996 Danubiana SA s-a împrumutat de la Bancorex-ul lui Temeşan cu suma de 586,806 mărci germane şi 582,352 dolari. În schimbul acestor bani, Danubiana şi-a pus ilegal sub gaj o clădire. Potrivit contractului semnat la privatizare, Tofan nu avea voie timp de 5 ani de zile să gajeze cu vreun bun mobil sau imobil al întreprinderii. A urmat apoi, in 1998, contractul de credit nr. 262/02.10.1998, prin care Danubianei i-au fost puse sub gaj la BCR cele două uzine de producţie, pavilionul administrativ şi cantina, evident, cu terenurile aferente. În schimbul acestor garanţii, Danubiana – proprietate a lui Tofan – a luat 42 miliarde de lei. Printre “investiţiile” lui Tofan la Danubiana s-ar putea număra doar achiziţiile de maşini, în valoare de 519,000 de mărci germane, însă şi acestea au fost luate cu banii întreprinderii pentru a fi folosite de afacerist.
Investiţia grupului Nomura în România invocată de Tofan a însemnat mai degrabă o creditare către firmele sale. Când nu a putut plăti nici măcar dobânzile, Nomura i-a preluat întregul fond de comerţ şi acţiunile deţinute în diverse societăţi comerciale.

România Libera
Pagina 07

Comunicat de presă

Avem plăcerea de a aduce la cunoştinţă opiniei publice că UGIR 1903 a instituit titlul de “Cavaler al Ordinului Industriei”. Domnului Gelu Tofan i s-a decernat importanta distincţie într-un cadru festiv.

România Libera
Prima pagină

21 November 2003

Drept la replica (Cronica Romana)

Drept la replică
Cele 30 de procese intentate de mine sau de firmele în care sunt acţionar se află pe rol în instanţă, iar acţionarul minoritar la care faceţi referire se află sub urmărire penală. Contrar celor afirmate în articol, am depus nenumărate sesizări pentru ca procesele, anchetele Poliţiei şi ale Procuraturii SĂ FIE REZOLVATE. Aş aprecia ajutorul ziarului dumnevoastră în aceste cazuri de tergiversare. Nu am nici un interes în nerezolvarea lor de vreme ce eu sunt cel care am dat în judecată acţionarul minoritar la care vă referiţi şi care mi-a adus grave prejudicii comerciale şi financiare!
Vă rog să mă credeţi că afirmaţiile insultătoare la adresa originii şi a educaţiei mele nu mă înspăimântă. N-am ascuns originile mele modeste, ba chiar cred că dacă eu am reuşit în România, şansa şi succesul e la îndemâna tuturor. În zona săracă de unde mă trag am construit o biserică, am făcut o microregiune, am pietruit drumuri şi mă duc acolo de câte ori pot cu cei opt fraţi care suntem. Pentru informarea dumneavoastră pot să mai adaug că am fost muncitor, am stat până în 1998 într-un apartament în Ferentari.
În privinţa problemelor comerciale pe care le sesizaţi ca abuzuri, vreau totuşi să fac câteva precizări:
1. Banca Columna nu a achitat fabrica Danubiana. Banca Columna era banca în care societatea Tofan Grup SA avea cont deschis – cont din care s-a dispus achitarea obligaţiei către FPS, conform OP nr. 1 din 21.03.1996. Menţionez că sunt unul dintre puţinii creditaţi de Bancorex CARE AM RETURNAT INTEGRAL împrumutul şi dobânda aferentă.
2. Nu am primit niciodată vreun credit de 42,5 miliarde de dolari de la nici o bancă.
3. Am pornit afacerea de distribuţie de anvelope tocmai pentru că la începutul anilor ’90 de care vorbiţi în articol, marile fabrici nu au avut o politică flexibilă de a se îndrepta şi apropia cât mai mult de client. Ca reţeaua de distribuţie să meargă, eu, împreună cu asociaţii, am umblat literalmente prin toată ţara ca să vindem anvelope „din uşă în uşă”. Această strategie cumulată cu rigiditatea sistemului întreprinderilor de stat m-a ajutat să fac banii cu care, completaţi de credite returnate, am putut cumpăra patru fabrici de anvelope şi am construit una de reşapare de la zero. Eu nu văd în asta decât spiritul antreprenorial de care se spune că avem nevoie.
4. Nu am influenţat în nici un fel legislaţia sau deciziile autorităţilor de privatizare: hotărârea de Guvern din 1996 prin care investitorul primea 60% din preţ înapoi a fost o politică de stat care a creat avantaje pentru mii de firme româneşti şi care s-a aplicat şi în cazul unora dintre firmele cumpărate de mine. Menţionez că 16,870,703,000 de lei din suma returnată a fost destinată stingerii datoriilor înregistrate în contabilitatea până la 19 iunie 1995, adică înainte de privatizare! Respectarea destinaţiei sumelor lăsate la dispoziţia societăţii a fost obiectul a numeroase controale. Enumăr doar câteva, dar vă stau la dispoziţie cu toate documentele probatoare: Curtea de Conturi (1996, 1997), Ministerul Finanţelor (1998), FPS. Restul sumei, conform Legii 55/1995, a fost destinată achitării furnizorilor neplătiţi înainte de privatizare (şi care în acel an erau întreprinderi de stat: Polirom, Carom, Arpechim, Fibrex, Romgaz) plus obligaţiile la buget, fondurile speciale şi creditul de 5 miliarde de lei contractat de fabrica de stat Danubiana de la BCR.
La o privire mai atentă se vede clar că statul nu a făcut pomeni, dar repet, a fost o politică de stat pe care vă rog să nu o chestionaţi prin prisma “avantajelor” pe care mi le-a adus mie!
5. În ceea ce priveşte relaţia cu Banca Columna unde am avut o parte din conturi, pot să vă informez că după falimentul băncii avem încă de recuperat suma de 312,000 dolari.
6. N-am făcut niciodată un secret din datoriile firmei la Ministerul de Finanţe; ele sunt publice, dar de cinci ori mai mici decât scrieţi dumneavoastră. Vă rog consultaţi site-ul care este edificator.
7. Nu e lipsit de interes că în 1997 Grupul Tofan a adus cea mai mare investiţie privată din România: 100 de milioane de dolari plătiţi de Nomura International cu care s-au achitat credite contractate şi s-au făcut modernizări şi retehnologizări în aşa fel încât Grupul Michelin a achiziţionat trei dintre fabricile Tofan cu o sumă care mai poate constitui un subiect pentru dumneavoastră. Şi Danubiana a beneficiat de această infuzie de capital şi mă mir că nu faceţi nici o referire la acest lucru. În ceea ce priveşte documentaţia, pentru toate afirmaţiile mele vă stau la dispoziţie cu documente. Nu consider principial să folosiţi doar documente sustrase de fostul jurist al Danubianei, când dorinţa noastră de colaborare este deschisă şi clară.
Cu consideraţie,
Gelu Tofan

18 November 2003

Tofan a căpuşat “Danubiana” cu bani de la “Columna” (Romania Libera)

Tofan a căpuşat “Danubiana” cu bani de la “Columna”

Acum se explică de ce FPS-ul lui Emil Dima îşi ţinea fondurile la căsuţa poştală din bd. Primăverii

În Occident, generaţii întregi muncesc pentru a clădi o afacere de sute de milioane de dolari. În România, Gheorghe Tofan a ajuns în câţiva ani să pretindă că deţine 120 milioane de dolari. Din magazioner la fabrica de anvelope “Danubiana” Bucureşti, Tofan a propulsat în topul celor mai bogaţi români. Frauda, speculaţiile şi furtişagurile au fost armele cu care magazionerul Tofan a acţionat pentru a deveni afacerist. Clădit pe o structură de carton, imperiul dezvoltat de Tofan în anii tranziţiei fără de sfârşit a economiei româneşti stă să se clatine. “Danubiana” SA, întreprinderea la care a lucrat şi pe care a cumpărat-o în 1995 cu bani de la Banca Columna, este pe punctul de a-şi închide porţile. Fabrica a fost căpuşată mai mult decât poate suporta. Firmele Grupului Tofan au luat de aici marfa pe care nu au mai plătit-o sau au folosit-o pentru a-şi achita… acţiunile de la “Danubiana”. În 1996, după ce magazionerul a devenit investitor, „Danubiana” a înregistrat pierderi de aproximativ 23 milioane de dolari, bani ce reprezentau marfa luată şi neachitată de firmele Tofan. 36 miliarde de lei oferite de statul român pentru susţinerea investiţiilor au intrat to în conturile afaceristului de carton, care după privatizare a pus ilegal sub gaj întreprinderea “Danubiana”. În prezent fabrica de anvelope a acumulat datorii de 580 miliarde de lei, iar Tofan se bucură de libertate.
În decembrie 1989, Gheorghe Tofan, pe noul său nume de afacerist Gelu Tofan, era magazioner la fabrica de anvelope Danubiana SA Bucureşti. Astăzi este în fruntea topului bogătaşilor din România, figurând cu o avere de 120 milioane de dolari. Evoluţia fostului muncitor devenit miliardar se înscrie în tiparul afaceriştilor de carton ce au profitat de relaţii, de bănci, de speculaţii. Muncitorul de ieri a devenit patronul de azi de la Danubiana, acest parcurs fiind presărat pe multe fraude.
În anul 1990, Gheorghe Tofan pleacă de la SC Danubiana SA, unde era încadrat la Serviciul desfacere ca şef depozit materiale refolosibile, pentru ca în aprilie 1993 să înfiinţeze firma SC Tofan Grup SA în care era administrator şi deţinea 84% din acţiuni. În baza cunoştinţelor şi relaţiilor de la fostul său loc de muncă, Tofan începe să deruleze relaţii comerciale cu Danubiana SA. Nimic ilegal până aici, excepţie făcând poate doar banii cu care s-a lansat în afacere şi asupra cărora exista suspiciunea că ar fi provenit din furtişagurile făcute ca magazioner. După un an, datele contabile arătau că SC Tofan Grup SA înregistra la Danubiana SA datorii de peste 1 miliard de lei, reprezentând contravaloarea anvelopelor, camerelor de aer şi benzilor de jantă luate, dar neachitate. La paritatea de atunci, Tofan înregistra debite de peste 500,000 dolari faţă de Danubiana. Acesta a fost doar începutul. Sesizându-se în legătură cu sumele datorate de SC Tofan Grup SA, conducerea Danubiana ordona Serviciului Desfacere “sistarea de îndată a livrării de anvelope” până la constituirea legală a garanţiilor reale de către beneficiar. Acest lucru nu se întâmpla pentru că Gheorghe Tofan a avut grijă să-şi aranjeze intrarea la Danubiana. La Tofan Grup cenzor era Coiculescu Athanasie, iar la Danubiana Serviciul Desfacere era controlat de soţia acestuia, Coiculescu Maria. Aşadar, livrările de anvelope continuă fără ca marfa să fie achitată.
În 1995 FPS decide să vândă 51% din pachetul de acţiuni deţinut la Danubiana SA, iar Tofan, deja intrat în afacere, îşi manifestă intenţia de a deveni proprietar. Drept urmare, la data de 22.12.1995, se încheie contractul nr. 735, în urma căruia SC Tofan Grup SA devine acţionar majoritar la fabrica de anvelope Danubiana. Iar de aici povestea afaceristului de succes începe să prindă caracter penal. Prin înţelegerea semnată cu FPS, Tofan Grup trebuia să achite în termen de 90 de zile, până la data de 21 martie 1996, suma de 59,160,000,000 lei. Se specifica strict faptul că banii trebuiau viraţi de Tofan din contul deschis la Bankcoop – SMB. Magazionerul ce pretindea a fi mare afacerist nu avea însă aceşti bani, astfel că la data de 21 martie 1996, exact când îi expira termenul, acţiunile i-au fost achitate de Banca Columna. Banca Columna l-a creditat pe Tofan cu cele 59 de miliarde, iar FPS-ul condus atunci de Emil Dima nu a ridicat nici o obiecţie faţă de provenienţa banilor. Mai mult, Gheorghe Tofan a primit înapoi de la FPS 60% din banii cu care a cumpărat Danubiana SA. Cele 36 miliarde de lei returnate de statul român “investitorului” Tofan Grup SA erau destinate, cică, lucrărilor de investiţii. Până la urmă au ajuns tot în buzunarul afaceristului. Gheorghe Tofan a înfiinţat imediat SC Tofan Construct SA, în care deţinea personal 14% din acţiuni, alte 51% din acţiuni reprezentând aportul SC Tofan Grup SA. Noua firmă, Tofan Construct, a avut rolul de a atrage cele 36 de miliarde date de stat pentru efectuarea de investiţii la Danubiana. S-au emis in acest sens facturi prin care Tofan Construct justifica executarea unor lucrări la preţuri enorme pentru Danubiana SA. Scandaloase sunt şi contractele prin care Tofan plătea în 1996 câte 30,000 dolari în fiecare lună unei firme care asigura paza fabricii de anvelope.
Prin contractul de privatizare, Tofan Grup era obligat să investească în cinci ani suma de 42 milioane de dolari la Danubiana. Nedispunând de această sumă, afaceristul Gheorghe Tofan a fost nevoit să recurgă la artificii. Conform înţelegerii semnate, noului proprietar îi era interzis să ipotecheze sau să pună sub gaj “toate sau o parte din bunurile imobile sau mobile existente în patrimoniul SC Danubiana SA”. Contractul de credit nr. 262/02.10.1998 pe care îl deţinem arată că Tofan a încălcat obligaţiile. Pentru un credit de 42,5 miliarde lei luat de la BCR a ipotecat următoarele: „Uzina 1 Fabricaţie anvelope uşoare, Uzina 2 Fabricaţie anvelope grele, Pavilion Administrativ şi teren aferent, Cantina şi teren aferent, Sală festivităţi şi teren aferent”. În plus, pentru a face rost de banii necesari investiţiilor pe care oricum nu le-a efectuat, Tofan a pus la punct o schemă prin care Danubiana SA a fost uşor-uşor căpuşată. Din aprilie 1996 toată producţia de anvelope realizată la Danubiana a trecut prin firmele fostului magazioner. SC Pneurom SA – firmă deţinută tot de Gheorghe Tofan – şi Tofan Grup SA au semnat la data de 01.04.1996 cu Danubiana un contract de distribuţie. Danubiana era furnizor, Pneurom era distribuitor unic, iar Tofan Grup avea rolul de comisionar. În această ecuaţie, tot ceea ce înseamnă anvelopă produsă de Danubiana era vândut doar prin intermediul Pneurom, care stabilea şi preţurile. Comisionarul Tofan Grup “se obliga să consilieze partenerii contractului asupra modalităţilor optime de realizare a obiectului contractului, inclusiv în activitatea de reclamă; să identifice şi să anunţe în scris partenerii de contract despre faptele sau împrejurările susceptibile de a se constitui în factori disturbatori ai realizării prezentului contract pe piaţa specifică, internă, imediat ce astfel de simptome vor fi percepute de către Comisionar…”.
Fabrica Danubiana era căpuşată de două ori. Distribuitorul îşi făcea propriile preţuri, iar comisionarul primea pentru “analize” un comision de 3%. Pentru a ascunde această afacere, firma Pneurom şi-a schimbat de două ori numele, fiind transformată în Tofan Tyres Distribution SA şi apoi în TG Distribution SA. În spate a rămas însă mereu acelaşi Gheorghe Tofan. Nici contractul prin care Pneurom îşi asuma drepturile de unic distribuitor al Danubiana nu a fost respectat. Facturile ce trebuiau achitate în 30 de zile s-au acumulat, rezultând debite imense. Astfel, la data de 20 decembrie 1996, în contabilitatea Danubiana se înregistrau facturi neachitate de către Pneurom – Tofan Tyres Distribution SA în valoare de 48,211 miliarde lei, adică aproximativ 13 milioane de dolari. Totodată, SC Tofan Recap SA, o altă firmă aparţinându-i afaceristului Gheorghe Tofan, datora 1,150 miliarde. Dincolo de aceste restanţe, s-au înregistrat imense venituri neimpozabile. SC Tofan Grup SA avea inclusă în capitalul social suma de 1,000 dolari şi, în conformitate cu prevederile legislative de atunci, a fost scutită de la plata impozitului pe profit. Tocmai de aceea o parte din afacerile Danubiana au fost direcţionate prin firma sa. Daca în 1995, înainte de preluare, Danubiana înregistra profit, în 1996, după instalarea Grupului Tofan, situaţia fabricii de anvelope era catastrofală, fiind consemnate pierderi de 92 miliarde. Adica aproximativ 23 milioane de dolari ce reprezentau facturi neachitate de Tofan şi firmele sale. La acel moment fabrica de anvelope suporta o “gaură” financiară ce însuma 70.2% din capitalul social. Fiindu-i puse sub gaj şi acum toate bunurile mobile şi imobile, Danubiana SA se află în prezent în pragul colapsului. A încheiat anul 2002 cu pierderi de 67,381 miliarde lei, figurând cu un total al datoriilor de… 600 de miliarde. La bugetul de stat, fabrica datorează peste 24 de miliarde, situaţie în care Tofan le pregăteşte muncitorilor de aici concedierea, ce le va fi anunţată pe data de 24 noiembrie, când s-a convocat Adunarea Generală. (Şi unde poate se va discuta şi de înlesnirile de plată pe care Tofan le-a obţinut de la Ministerul de Finanţe pentru plata datoriilor la bugetul de stat.) În schimbul incapacităţii de plată a Danubiana SA şi nu numai, Gheorghe Tofan a obţinut însă un loc de carton în topul milionarilor în dolari ai României.

Mihai Ciorcan

Fax din partea preşedintelui Tofan Grup către preşedintele Clubului Român de Presă, domnul Cristian Tudor Popescu (nr. 1541 din 19.11.2003)
Domnule preşedinte,
Mă adresez dumneavoastră în virtutea autorităţii morale şi a prestigiului public de care vă bucuraţi atât dumneavoastră personal cât şi organizaţia pe care o conduceţi pentru a va face cunoscută o situaţie cu care mă confrunt personal şi care îmi aduce prejudicii însemnate atât de imagine cât şi comerciale.
Am în vedere următoarele aspecte: în cotidianul România Liberă din 18 noiembrie 2003 a apărut pe prima pagină un reportaj de investigaţie cu titlul “Tofan a căpuşat Danubiana cu bani de la Columna” sub semnătura Mihai Ciorcan. Pe lângă faptul că documentarea nu are la bază surse publice, aşa cum în mod obişnuit decurge un demers de acest fel, eu sau altcineva din companie nu am fost contactaţi pentru a ne exprima un punct de vedere legat de problema investigată. Mai mult decât atât, publicaţia România Liberă mi-a refuzat şi dreptul la replică pe care m-am considerat îndreptăţit să-l folosesc în condiţiile în care nu au fost respectate regulile de etică şi deontologie profesională.
Doresc să mai menţionez că, aproximativ acelaşi material jurnalistic a apărut şi în publicaţia Cronica Română din 17 noiembrie 2003 sub titlul “Mărirea şi decăderea regelui neîncoronat al cauciucului românesc” semnat cu pseudonim (Al. Tcareva). Luând în considerare şi acest fapt, nu pot să nu mă gândesc că ar putea fi vorba de “plata unor poliţe” în condiţiile în care, chiar România Liberă consemnează, într-o anchetă jurnalistică anterioară, conflictul meu cu un fost angajat/acţionar al holdingului Tofan (România Liberă din 11 noiembrie 2003 – “Holdingul Tofan Grup, lovit din interior / Ştefan Rădulescu a dat o gaură de 70 de milioane de dolari” semnat Mihail Mihăilescu). Cu adevărat mă aflu într-un conflict cu unul dintre acţionarii minoritari la una dintre firmele holdingului Tofan, conflict care însumează 30 de procese pe rol în instanţă şi un dosar la Procuratură. Acest acţionar se află sub urmărire penală, iar gestul României Libere de a nu contacta holdingul Tofan în momentul în care publică un articol pe prima pagină despre acest grup de firme şi de a refuza ulterior, dreptul la replică, mă fac să bănuiesc existenţa unor alte intenţii decât cele pur jurnalistice.
Menţionez că publicaţia Cronica Română a acceptat publicarea dreptului la replică.
Faţă de toate acestea, solicit sprijinul dumneavoastră pentru a lua în discuţie şi analiza situaţia cu care mă confrunt şi care vizează felul în care anumite publicaţii abordează jurnalismul şi respectă sau nu principiile de etică şi deontologie profesională şi, nu în cele din urmă, legislaţia în vigoare.
În completarea solicitării mele anexez dreptul la replică refuzat de publicaţia România Liberă pentru şi copii după articolele la care facem referire în text.
Cu deosebită consideraţie,

17 November 2003

Marirea si decaderea “regelui neincoronat” al cauciucului romanesc (Cronica Romana)

Articol integral preluat de pe site-ul cotidianului:

Marirea si decaderea “regelui neincoronat” al cauciucului romanesc

Zilele acestea, o data cu aparitia mult-trambitatului Top 300 - al milionarilor in dolari - romani “verzi” evident, unde sunt clasificati si nenumarati miliardari de carton mucegait si rau mirositor, au reusit sa bulverseze inca o data majoritatea romanilor care se chinuie din ce in ce mai greu cu asa-numita “economie de piata”, functionala sau nefunctionala (deh, dupa traducere). Printre acestia gasim si pe “regele neincoronat” al cauciucului romanesc, Gheorghe Tofan, “investitor strategic”, bineinteles, si care la ora actuala are conturi bancare blocate, nenumarate procese pe rol, dosare la Procuratura care nu se doresc a fi rezolvate si, nu in ultimul rand, sute de miliarde de lei datorii la Ministerul de Finante si societati (de stat) de utilitati publice. Acest demers il facem si datorita sesizarilor unor actionari minoritari la SC Danubiana SA, care s-au constituit in parte civila - impotriva lui Gheorghe Tofan - cu suma de 3.000 miliarde lei, din care 1.000 miliarde prejudiciu efectiv si 2.000 miliarde beneficiu nerealizat in perioada 1998-2003.
Povestea de “succes” a mult-mediatizatului holding Tofan a inceput in aprilie 1993, cand ia fiinta SC “Tofan Grup” SA (cu J40/10536/13.04.1993) avand un capital social de 50 milioane lei, unde Gheorghe Tofan (muncitor, sef depozit materiale refolosibile pana in 1990 la Danubiana) detinea la vremea respectiva 84% din actiuni (alti actionari Tofan Carmen 5%, Constantin Tofan 1,2%, Marian Sotae 5%, Vasile Cioban 0,2%, Viorel Bucurenciu 4,6%, - cenzor Coiculescu Athanasie, sotul Marianei Coiculescu, fost sef serviciu financiar si actual director economic la Danubiana). Imediat dupa infiintare, principala activitate a societatii s-a desfasurat in domeniul comertului cu anvelope, camere de aer, si benzi de janta, acestea fiind achizitionate de la SC Danubiana SA (cel mai mare producator de anvelope din Romania). Dupa mai bine de un an, Tofan Grup acumuleaza datorii catre Danubiana, care depasesc 1 miliard de lei in 1994 (aprox. 500 USD). Printr-o nota semnata de directorul economic de la acea vreme de la Danubiana se cere sistarea livrarilor catre Tofan pana la solutionarea datoriilor acumulate. Incetarea livrarilor nu a fost posibila datorita interventiei lui Athanasie Coiculescu - cenzor Tofan, prin intermediul sotiei sale, Maria Coiculescu, la acea data sef serviciu financiar de la Danubiana, livrarile fiind continuate in favoarea firmei Tofan Grup. Si totusi, Danubiana (inca societate de stat), cu toate aranjamentele defavorabile, reuseste la sfarsitul anului 1995 sa incheie exercitiul financiar cu un profit net de 1,268 miliarde lei.

“Marea Privatizare”
La sfarsitul anului 1995 (22 decembrie), intre FPS si SC Tofan Grup SA se incheie contractul de vanzare-cumparare actiuni nr. 735/22.12.1995 avand ca obiect vanzarea a 2.343.797 actiuni Danubiana SA, reprezentand 51% din capitalul social al societatii, cumparatorul devenind actionar majoritar. De mentionat este ca inainte de aceasta privatizare Tofan Grup isi plateste datoriile, dar si de aceasta data Danubiana este pagubita, avand in vedere raportul leu/USD din anii 1993 si 1994 (rata de devalorizare nu a fost acoperita). Valoarea actiunilor a fost stabilita la suma de 59,16 miliarde lei (aprox. 30 milioane USD), fiind achitata la data de 21.03.1996 de catre Banca Columna SA pentru SC Tofan Grup SA. Banca Columna (!?), nu este oare banca care a fost pur si simplu lichidata datorita ingineriilor financiare oneroase prin care s-au derulat nenumarate credite legate de privatizari dubioase si nu numai… Interesant ar fi daca s-au facut verificarile situatiilor financiar-contabile din anii 1995 si 1996 ale Tofan Grup si ale Bancii Columna. Daca plata actiunilor s-a facut de catre Tofan Grup, practic la limita termenului prevazut in contract (respectiv 90 de zile), “apare” ca o mana cereasca o hotarare de Guvern, HG 100/20.02.1996, prin care noul proprietar primeste de la FPS 60% din pretul contractului de vanzare-cumparare - 36 miliarde lei (aprox. 18 milioane USD) - care in conformitate cu prevederile legale din acea perioada erau destinati exclusiv lucrarilor de investitii. Dupa un calcul matematic simplu, Tofan Grup a mai avut de platit doar 23,16 miliarde lei. Ca si in alte procese de privatizare, cumparatorul era obligat sa plateasca suma dupa 90 de zile lucratoare (3 luni), dar nu trebuie omis ca noul proprietar intra in drepturi chiar in ziua in care a fost incheiat contractul de cumparare. Practic, in intervalul de 3 luni, banii rezultati din activitatea de productie a intreprinderii respective, de cele mai multe ori reprezentand o parte consistenta din banii care trebuiau achitati FPS-ului. O schema pe cat de ingenioasa, pe atat de profitabila, si asa au fost vandute nenumarate intreprinderi profitabile care au fost achizitionate doar cu cativa banuti pe care “marii investitori” ii mai aveau prin buzunare. In concluzie, 60% din valoarea contractului revenea cumparatorului (chipurile, pentru investitii tehnologice), plus 90 de zile lucratoare (in cazul intreprinderilor profitabile beneficiile au fost consistente) - se putea face privatizarea pe un “dolar” cu acte in regula.
In acelasi contract de privatizare, modificat ulterior prin acte aditionale, cumparatorul se obliga sa realizeze intr-o perioada de cinci ani de zile investitii de 42 milioane USD. Termenul a expirat la 22.12.2000 fara sa fie penalizat sau tras la raspundere de FPS, datorita relatiilor pe care le-a avut cu fosta conducere.
O alta inginerie “eleganta” a fost modul de distributie (contractul de distributie exclusiv) gandit de Gheorghe Tofan (Gelu - pentru prieteni) & Co. Astfel, dupa ce a devenit actionar majoritar impreuna cu firma SC PNEUROM SA (unde administrator era Coiculescu Maria - directorul economic al SC Danubiana SA) schimbata intre timp in SC TOFAN TYRE DISTRIBUTION SA si ulterior TG DISTRIBUTION SA unde SC TOFAN GRUP era actionar majoritar cu 99,1955% din capitalul social, incheie cu SC Danubiana SA un contract de distributie exclusiva prin care toate anvelopele cu marca Danubiana s-au comercializat de distribuitorul unic SC PNEUROM, unde “comisionarul” SC Tofan Grup detinea majoritatea absoluta. Acest contract de distributie exclusiva (ilegal juridic) i-a adus lui Gheorghe Tofan venituri imense, neimpozabile - daca avem in vedere leglislatia de atunci cu includerea in capitalul social suma in valuta 1.000 USD - unde in conditiile de atunci firma a fost scutita de plata impozitului pe o perioada de cinci ani de zile. Angajamentul “distributiei exclusive” si-a aratat rezultatele astfel: la sfarsitul lunii decembrie 1996 SC Tofan Grup; SC Tofan RCAP SA (alta societate a lui Gheorghe Tofan) si SC Tofan TYRE DISTRIBUTION SA (fosta PNEUROM) inregistreaza fata de Danubiana un sold debitor de 49,4 miliarde lei (aprox. 25 milioane dolari); iar la sfarsitul anului 1997 Danubiana inregistreaza pierderi de 92,6 miliarde lei, suma care reprezenta 70,2% din capitalul social de atunci. Pe perioada aprilie 1996 - decembrie 1997 Tofan Grup a adus prejudicii lui SC Danubiana SA si bugetului de stat in suma de circa 100 miliarde lei la cursul leu/dolar din anii amintiti, in prezent echivalent a 1.000 miliarde lei. Un alt exemplu elocvent de incalcare grosolana a legii este modul de utilizare a fondurilor fixe si mobile a SC Danubiana SA, pentru garantarea unor credite bancare. Desi prin articolul 7.8 lit. c din contractul de vanzare-cumparare cumparatorului i s-a interzis ipotecarea si/sau gajarea totala sau partiala a bunurilor mobile si imobile din patrimoniul Danubiana SA, aceasta cauza a fost incalcata grosolan prin nenumarate credite facute la diverse banci. Un exemplu: contract nr. 262/2.10.1998 BCR Sucursala sector 4 acorda lui SC Tofan Grup SA un credit de 42,5 miliarde dolari, garantat prin contract de ipoteca nr. 2408/2.10.1998 cu urmatoarele bunuri: Uzina 1 (cladiri, teren etc.), Uzina 2 (idem), Pavilionul administrativ, cantina etc. Este de mentionat ca inca din semestrul II al anului 1996 (la cateva luni dupa semnarea contractului de cumparare) patrimoniul Danubiana SA a fost utilizat pentru credite: 23 miliarde lei si 4,5 miliarde lei - Banca Columna; 30 miliarde lei - BCR; 586.806 DM si 582.352 USD de la Bancorex, 45 miliarde lei EXIM BANK si alte zeci de miliarde de la alte banci. Toate cele prezentate in acest material reprezinta un episod, din lung-metrajul “Marirea si decaderea Imperiului de cauciuc al lui Gelu Tofan”.

Al. Tcareva

13 November 2003

Cum poti fura o firma cu totul (Adevarul)


Fostul director Tofan Trans a falsificat semnatura patronului si a devenit el proprietar

In urma unui abuz si cu ajutorul unei semnaturi false, un om a reusit sa loveasca un mare holding din Romania. In doar doi ani, Stefan Radulescu - "om de incredere" al Tofan Group - a prejudiciat holdingul cu mai bine de 70 de milioane de dolari. Cu toate adresele si plangerile penale ale celor de la Tofan Group International (TGI), "dosarul tepei" a ramas uitat in birouri la Inspectoratul General al Politiei. In 1997, holdingul Tofan Group Romania se asociaza cu unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume. TGR semneaza cu Nomura International un contract prin care

In urma unui abuz si cu ajutorul unei semnaturi false, un om a reusit sa loveasca un mare holding din Romania. In doar doi ani, Stefan Radulescu - "om de incredere" al Tofan Group - a prejudiciat holdingul cu mai bine de 70 de milioane de dolari. Cu toate adresele si plangerile penale ale celor de la Tofan Group International (TGI), "dosarul tepei" a ramas uitat in birouri la Inspectoratul General al Politiei. In 1997, holdingul Tofan Group Romania se asociaza cu unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume. TGR semneaza cu Nomura International un contract prin care, contra sumei de 100 de milioane de dolari, Tofan Group cedeaza o serie de societati din interiorul holdingului. Printre acestea figura si Tofan Trans SA. In 1999, Gheorghe Tofan - presedintele holdingului -, impreuna cu alti actionari convin cu reprezentantii Nomura ca firma Tofan Trans SA sa fie scoasa din intelegerea prealabila. Totodata, se stabileste ca actiunile societatii de transport (detinute de Tofan Group si Danubiana) sa fie cesionate catre persoane fizice. Intre timp, Tofan Trans SA cumpara de la FPS pachetul majoritar de actiuni al Rotras SA Drobeta-Turnu Severin. Aceasta societate - cea mai mare producatoare de anvelope-gigant din Romania - a costat statul roman 100 de milioane de dolari in perioada 1979-1984. Pentru a respecta intelegerea cu Nomura, continua totodata si procesul de cesionare a actiunilor Tofan Trans. Omul de incredere al Tofan, Stefan Radulescu, este desemnat sa intocmeasca un proces-verbal al AGA care urmeaza a fi semnat de Tofan Group si Danubiana. Numai ca Nomura cere suspendarea demersurilor, iar procesul- verbal (care urma sa schimbe actionarii la Tofan Trans) ramane in stare de proiect. Aici incep si "ingineriile" lui Radulescu. Radulescu, ramas administrator unic al Tofan Trans, inregistreaza in 2001, la Registrul Comertului, un proces-verbal fals! Prin acest document - pe care exista semnatura patronului Gheorghe Tofan - Radulescu modifica structura actionariatului firmei Tofan Trans SA. Firmele Tofan Group si Danubiana erau scoase din actionariatul Tofan Trans. In acest timp, in urma unei plangeri a presedintelui holdingului, politistii constata ca semnatura lui Gheorghe Tofan de pe procesul-verbal fusese falsificata. In aceste conditii, Nomura cere revenirea firmelor Tofan Group si Danubiana in actionariatul Tofan Trans. Acest lucru se si intampla, dupa sedinta AGA a Tofan Trans din 20 septembrie 2001. Lui Radulescu i se cere situatia financiara pe timpul "presedintiei" sale, numai ca acesta refuza sistematic. Culmea, in 2002, Radulescu desfiinteaza hotararea AGA luata in septembrie 2001. In aceste conditii, Tofan Group si Danubiana il dau in judecata pe Radulescu. Se obtine o hotarare a Tribunalului Bucuresti, pentru convocarea unei noi AGA. Numai ca actionarii Tofan Trans gasesc la sediul Tofan Trans o "mica schimbare": firma fusese inlocuita! Mai mult, Radulescu continua sa modifice structura actionariatului Tofan Trans, iar, in cele din urma, aceasta devine Rotras International Holding SA. Radulescu devine actionar majoritar si vinde tot ce poate. "Prejudiciul este de 70 de milioane de dolari adus holdingului Tofan Group. Prin fals si uz de fals, Radulescu a modificat actionariatul Tofan Trans. Am formulat plangeri penale in care am cerut sechestru asigurator pe Tofan Trans, insa IGP nu a luat nici o masura. Asa ca Radulescu a putut vinde cladirea Rotras pentru suma derizorie de 380.000 de dolari, iar utilaje de mare performanta au fost vandute la fier vechi. Cei 400 de angajati au fost trimisi in somaj, iar Tofan Trans a ajuns falimentara. Iar noi nu putem face nimic din cauza ambiguitatilor legislative si procedurale, precum si datorita lentoarei cu care institutiile publice abilitate instrumenteaza acest caz. In mod evident, St. Radulescu si complicii sai au pus la punct o adevarata industrie de sustras actiuni si bunuri din proprietate privata, iar autoritatile nu par pregatite sa faca fata acestui fenomen", a declarat, despre aceasta afacere, Gheorghe Tofan, presedintele Tofan Group International.

Razvan POPA

Sursa: http://www.adevarulonline.ro/2003-11-13/Flagrant/cum-poti-fura

11 November 2003

Holdingul Tofan Grup, lovit din interior (Romania Libera)

Holdingul Tofan Grup, lovit din interior

Ştefan Rădulescu a dat o “gaură” de 70 de milioane de dolari

În 1997, Tofan Grup a încheiat o înţelegere cu Nomura International (subsidiarul european al lui Nomura Securities Co.) – contra sumei de 100 de milioane de dolari, Nomura urma să preia mai multe societăţi în care acţionar era Gheorghe Tofan. Printre ele şi SC Tofan Trans SA (TTR). Ulterior, Tofan împreună cu mai mulţi acţionari ai holdingului merg la Paris, unde convin cu Nomura ca TTR să fie scoasă din înţelegere. Nomura acceptă. Se convine însă pentru cesionarea acţiunilor deţinute de Tofan Grup SA (TGR) şi Danubiana în TTR către acţionari persoane fizice.
În 1999, Tofan Trans cumpără de la FPS un pachet (majoritar) de acţiuni de 54.07%, acţiuni deţinute de Fond la Rotras SA Drobeta Turnu-Severin. Pentru scoaterea TGR şi Danubiana din structura acţionariatului TTR, administratorul TTR şi om de mare încredere al lui Tofan, Ştefan Rădulescu, întocmeşte un proces-verbal al AGA, care urma să fie semnat de reprezentanţii TGR şi Danubiana. Procesul verbal nu a fost semnat, pentru că Nomura ceruse suspendarea demersurilor. Procesul verbal rămâne în stare de proiect.

Ştefan Rădulescu “se orientează” repede

Administratorul unic al TTR, Ştefan Rădulescu, a înţeles că poate da lovitura de milioane de dolari. În august 2001 înregistrează la Registrul Comerţului un proces-verbal fals. Pe procesul verbal din octombrie 1999 au apărut semnăturile tuturor acţionarilor, inclusiv cea a lui Gheorghe Tofan. Omul de afaceri a făcut plângere la IGP şi, în urma expertizei grafologice, poliţiştii constată că semnătura lui Tofan era falsă. Prin înregistrarea procesului verbal la Registrul Comerţului, structura acţionariatului TTR se modifică, în sensul că TGR şi Danubiana sunt scoase din acest acţionariat. Structura acţiunilor devine următoarea: Gheorghe Tofan – 53%, Ştefan Rădulescu – 25%, Şotae – 7%, Bucurenciu – 7%, restul – 2%.
Nomura descoperă abuzul lui Ştefan Rădulescu şi solicită revenirea la structura legală a acţionariatului. AGA TTR, întrunită la 20 septembrie 2001, repune TGR şi Danubiana în drepturile iniţiale. TGI (Tofan Grup îşi schimbase denumirea în Tofan Grup International) şi Danubiana solicită de la Rădulescu situaţia financiară a TTR, dar acesta refuză sistematic.

Dosarele penale zac la Poliţie

Rădulescu desfiinţează AGA. TGI şi Danubiana îl dau în judecată. Obţin o hotărâre a Tribunalului Bucureşti pentru convocarea AGA, care a devenit executorie. Acţionarii vin la sediul TTR pentru aplicarea sentinţei, dar găsesc o altă firmă la poartă. Tot în virtutea procesului verbal fals este modificată, de mai multe ori, structura acţionariatului TTR. TGI şi Danubiana apar la Registrul Comerţului radiate, în calitatea de acţionari la TTR. Sunt formulate plângeri penale împotriva lui Ştefan Rădulescu. Acesta, între timp, a modificat numele TTR în Rotras International Holding SA. Este schimbat sediul social şi se majorează capitalul social. Rădulescu devine acţionar majoritar. În această calitate, începe să vândă tot ce se poate.
Întreaga afacere ne-a fost rezumată de domnul Tofan: “Concret, este vorba despre un prejudiciu de 70 de milioane de dolari adus Holdingului Tofan Grup de către administratorul societăţii TTR, adică um om de încredere. Prin fals şi uz de fals, Rădulescu a modificat acţionariatul Tofan Trans. Deşi am formulat plângeri penale în care am cerut sechestrul asigurator pe TTR, IGP nu a luat nici o măsură. Dosarele penale zac de atât timp la poliţie. Astfel, Rădulescu a putut vinde clădirea Rotras cu suma derizorie de 380,000 de dolari, iar utilajele, de mare performanţă şi deosebit de scumpe, le-a vândut la fier vechi contra sumei de 5 milioane de dolari. Cei aproximativ 400 de muncitori ai întreprinderii au fost trimişi în şomaj. Dintr-o firmă cu profit, Tofan Trans a ajuns falimentară. Iar noi nu putem face nimic din cauza ambiguităţilor legislative şi procedurale”.

Mihail Mihăilescu
11.11.2003, România Liberă, p. 08

07 November 2003

Tofan Grup International lost three of its companies (Evenimentul Zilei)

http://www.evz.ro/articleprint.php?artid=136801

Tofan Group International lost three of its companies after one of its owners, Gelu Tofan, hired Stefan Radulescu who in two years' time managed to operate successively fictitious capital raises as well as changes in the shareholders' structure which enabled him to take over most of the shares in Tofan Group and also change its name into Rotras International Holding. "I hired Stefan Radulescu and because he was a correct, honest and skillful man, after one year I assigned him as the single administrator of the company and I also gave him 20 percent of the shares", recalls Gheorghe Tofan. Tofan group from the first moment tried by legal means to block all the changes operated by Radulescu at the Register of Commerce and also tried to call a shareholders' assembly with a view to replacing Radulescu as single administrator. Tofan group representatives in parallel with the civil lawsuits filed a penal complaint to the police and then to the Prosecutor General's Office, with the complaint having been signed by british citizen Anthony Evans, who was assigned as Tofan group president in 2001, following the association between Tofan group and Nomura, one of the most powerful investment companies on the international market. Gheorghe Tofan denounced the fact that the police failed to take any measures to hamper Stefan Radulescu from operating further changes at the company. The case is currently at the Prosecutor General's Office which over the last month has overseen police investigations into the case.

06 November 2003

Tofan a pierdut trei firme (Evenimentul Zilei)

Stefan Radulescu l-a scos din carti chiar pe cel care l-a adus la firma, l-a pus administrator unic si i-a dat gratis actiuni

Uneori, in Romania se intimpla lucruri ciudate. Anume ca politia sa inceapa controalele si ancheta cu cel care a facut reclamatia, fara a 'insista' pe cel reclamat. Un astfel de caz pare a fi litigiul dintre Gheorghe Tofan si Stefan Radulescu. 'Eu l-am angajat pe Stefan Radulescu la 'Tofan Trans'', astfel isi incepe sirul declaratiilor Gelu Tofan. 'Era un om modest. Locuia intr-un apartament din Militari. Dupa circa un an, pentru ca era harnic, corect, priceput, l-am numit administrator unic cu puteri depline si i-am dat si 20% din actiuni', sustine Gheorghe Tofan. In 2001, cind 'Tofan Trans' ajunsese holding prin achizitionarea de actiuni la 'Rotras' SA si 'Astra', Gheorghe Tofan a descoperit ca Radulescu a schimbat actionariatul firmei. Apoi, 'prin alte schimbari succesive ale actionariatului si prin majorari fictive de capital social, Radulescu a ajuns sa detina el majoritatea actiunilor si a schimbat pina si denumirea firmei din 'Tofan Trans' in 'Rotras International Holding'.
Din primul moment, grupul de firme 'Tofan' a incercat, prin justitie, sa blocheze toate modificarile operate de Radulescu la Registrul Comertului. De asemenea, potrivit documentelor, tot prin instanta s-a incercat convocarea unei adunari generale a actionarilor pentru a-l schimba pe Radulescu din functia de administrator unic. In total, vreo 30 de procese civile. Potrivit lui Gheorghe Tofan, 'la proces, Radulescu solicita ca martor un actionar din Germania, iar instanta fixa urmatorul termen peste sase luni. In aceasta perioada, el opera alte modificari, pe care noi incercam sa le blocam. La un moment dat am obtinut o hotarire definitiva pentru convocarea AGA. Cind am ajuns la sediul 'Tofan Trans',' impreuna cu executorul judecatoresc si politia, am avut surpriza sa constatam ca la acea adresa era alta firma. Radulescu schimbase denumirea firmei'.

S-a inceput anchetarea victimelor
In paralel cu procesele civile, in aprilie 2002, reprezentantii 'Tofan Grup International' au facut plingere penala la politie si apoi la Parchet. Plingerea a fost semnata de cetateanul britanic Anthony Evans, ajuns presedinte al grupului in 2001, in urma asocierii grupului de firme 'Tofan' cu 'Nomura' (una dintre cele mai puternice societati de investitii de pe piata mondiala). Gheorghe Tofan reclama 'lipsa de reactie a politiei, care a refuzat sa instituie sechestru asigurator, oferindu-i astfel lui Radulescu posibilitatea sa devalizeze grupul nostru de actiuni, de bani, de active. Nu s-a instituit sechestru nici dupa ce s-a constat, prin expertiza criminalistica, faptul ca nu eu am semnat documentul prin care Radulescu a schimbat prima data actionariatul 'Tofan Trans'. Nici acum nu se stie cine a semnat in locul meu. Politia nu prea l-a deranjat pe Radulescu, insa au inceput sa ne ancheteze pe mine si pe Evans. Am facut plingeri impotriva politiei si pentru tergiversarea anchetei. Asteptam decizia Parchetului'. Am reusit sa-l identificam si pe actionarul german din cauza caruia, pe cale civila, procesele se aminau cite sase luni. Se numeste Stan Anton si e de profesie medic stomatolog. Domnia sa ne-a declarat: 'Stefan Radulescu m-a inselat si pe mine, asa cum i-a inselat pe Tofan sau pe Nicoara, de la care a acaparat o fabrica de mobila. A mai inselat un cetatean german de origine romana, Josef Friedman'.

Timp de aproape doi ani, politia n-a facut nimic
Chestorul-sef Florin Sandu, seful politiei, desi era in spital, si-a amintit de litigiul Tofan-Radulescu. 'Da, stiu ca dosarul a stat o perioada la Serviciul Economic al IGP pentru ca a fost o problema cu martorii, dar nu mai stiu exact ce. Cauza este acum la Directia Cercetari Penale. Sunati-l pe Arion si va da dinsul datele in legatura cu stadiul anchetei. Sigur, vechea
Constitutie prevedea posibilitatea ca politia sa instituie sechestru asigurator. Daca dispar bunurile si justitia da dreptate reclamantului care nu-si mai poate recupera bunurile, sigur ca si politia are o vina.' La rindul sau, Jenica Arion, seful Directiei Cercetari Penale din IGP, a fost concis: 'Cauza a fost preluata de aproape o luna de Parchetul General in
cercetare proprie'. Pina acum, Parchetul a supravegheat cercetarea politiei si toate reclamatiile inaintate fostului procuror general Tanase Joita s-au soldat cu raspunsuri de genul 'se face ancheta in cauza privind...'. In prezent, se pare ca Parchetul General a pus dosarul pe fagasul normal.

'Tofan a alergat vreo doi ani dupa mine'
Dupa insistente, am reusit sa stabilim o intilnire cu Stefan Radulescu la biroul avocatului sau, Mihai Bogasiu. I-am prezentat lui Radulescu (telefonic) subiectele pe care le avem in vedere pentru discutii si am convenit ca dinsul sa ne prezinte documentele din care sa nu lipseasca cele in baza carora a schimbat actionariatul la 'Tofan Trans', prima miscare dintr-o succesiune de schimbari de actionariat. De asemenea, a fost de acord sa inregistram convorbirea pentru a-i reda exact punctul de vedere.' La intilnire, inainte de a incepe discutia propriu-zisa, pe 'obiective', cum a cerut avocatul, domnul Radulescu a precizat: 'Doamna, eu sint un om foarte corect, n-am inselat pe nimeni, am obtinut totul prin munca cinstita'.
Drept urmare, l-am rugat pe Stefan Radulescu sa ne relateze ce a facut inainte de a fi angajat de Gelu Tofan, ce avere detinea atunci, imprejurarile in care a ajuns sa conduca 'Tofan Trans'. A intervenit avocatul, care a oprit discutia, a interzis inregistrarea si a proferat insulte si amenintari la adresa reporterului nostru.
Dupa incident, am avut si alte tentative de a obtine un punct de vedere de la Stefan Radulescu. Am reusit, telefonic, sa inregistram citeva precizari. El sustine ca este nevinovat si ca toti cei care il reclama n-au vrut decit sa profite de pe urma sa. Desi a ocolit sa ne spuna cum a obtinut primele 20% din actiuni la 'Tofan Trans', Stefan Radulescu sustine ca 'Tofan a alergat vreo doi ani dupa mine. In 1996 am inceput sa lucrez la 'Tofan Trans'. Eu aveam vreo 15 masini si
Tofan n-avea nimic'. Desi am insistat sa ne explice cum s-a facut asocierea intre el si Tofan si in ce acte a fost consemnata, Radulescu a intrerupt dialogul sustinind ca este foarte ocupat.
Gheorghe Tofan: "Am facut plingeri impotriva politiei"

Sursa: http://www.evz.ro/articleprint.php?artid=136648

Pariu politic pe 100 de miliarde: Va cadea Guvernul Nastase (Academia Catavencu)

Societatea Tofan Trans din componenta Grupului Tofan a fost falimentata de administratorul Stefan Radulescu, care a falsificat semnatura actionarului majoritar, a configurat un alt Consiliu de Administratie format din prieteni si cumetri si a transferat activele pe alta societate. Prejudiciul este de 100 miliarde de lei. In loc sa instituie sechestrul asigurator pe bunurile societatii, IGP a demarat un control nu la Tofan Trans ci la Grupul Tofan. Ofiterul Dobreanu de la Politia Economica, insarcinat cu ancheta este nepotul lui Toma Zaharia, Secretar de stat la Interne. In falimentarea societatii Tofan Trans sint implicati premierul Nastase, ministrul de Interne Ioan Rus, Seful IGP, generalul Florin Sandu si procurorul Stoica de la Curtea Suprema de Justitie, care a tergiversat cu buna stiinta dosarul si nu a admis proba de fals in acte publice comis de administratorul Radulescu. Sursele noastre ne-au convins ca actiunea a fost dictata din comandamente politice de premierul Nastase, pentru motivul ca grupul Tofan a sponsorizat PNL. Desi premierul i-a promis personal lui Gelu Tofan ca va face lumina in acest caz, politia si procuratura n-au facut decit si mai mult intuneric. Se pare ca spagile luate de protagonistii acestei afaceri, sint grotesc de mari. Va reamintim ca grupul Tofan a atras cea mai mare investitie directa din istoria postdecembrista a Romaniei printr-o societate olandeza. Ne hazardam sa facem profetia ca afacerea despre care tocmai ati citit se va lasa cu demiterea guvernului Nastase, cu arestarea procurorului Stoica si a ofiterului Dobreanu si cu anchetarea de catre PNA a secretarului de stat Toma Zaharia si a generalului Sandu.

30 October 2003

MOBINS, salvata la a doua privatizare (Cronica Romana)

Infiintata in 1960, firma MOBINS este una din societatile cu traditie in productia de mobila romaneasca.
Societatea, inca de la inceput, a fost gandita sa produca mobila pentru export (fosta URSS, Germania etc.), iar dupa 1990 ponderea exportului s-a indreptat catre piata UE. Incepand cu 1992 s-a initiat procesul de privatizare, prin preluarea actiunilor de catre salariati. Aceasta privatizare a fost departe de aduce in acel moment rezultate mai bune, din contra, chiar a contribuit la pierderea unor piete de desfacere traditionala, mentinandu-se in acelasi timp o structura de personal foarte mare. Neadaptarea la noi produse, marketing si tot ce inseamna strategie in conformitate cu cererile pietei au lasat mult de dorit, ajungandu-se in final la colaps.
Incepand cu luna aprilie 2002, societatea a fost preluata de catre un investitor privat - devenind parte a unui mare holding, care mai include o mare companie de transport si logistica, Transporturi Auto Astra, cel mai mare producator roman de material de constructii, SOMACO SA, si o fabrica de anvelope gigant in Drobeta Turnu-Severin.
In perioada aprilie - noiembrie 2002 societatea a trecut printr-un proces de tranzitie care a avut scop constientizarea salariatilor cu ceea ce inseamna o societate privata. Din punct de vedere economic, societatea detinea credite de circa 5 mil. USD la BCR, datorii de peste 5 miliarde lei la furnizori, salariile angajatilor erau de mizerie, conditiile de munca proaste iar exportul se facea sub costurile de productie. Din luna noiembrie 2002, societatea are o noua conducere numita de catre actionarul majoritar, iar pana in prezent s-au facut cei mai importanti pasi pentru eficientizarea activitatii si identificarea unor noi clienti, prin concentrarea pe o noua gama de produse si largirea pietei de desfacere. Restructurarea a insemnat reducerea numarului de personal in conditiile pastrarii nivelului de productie (noiembrie 2002, 460 de angajati, productie 10 miliarde lei - astazi, la acelasi nivel de productie, un numar de 320 de angajati). In acelasi timp s-a diversificat structura de produse, conditiile contractuale cu vechii parteneri si identificarea de noi clienti. Pana in momentul de fata volumul investitiilor depaseste 50 miliarde de lei (modernizare, capital de lucru si utilaje). Din totalul productiei realizate se exporta circa 97% (Germania, Olanda, Italia etc.). “Nu intamplator am folosit termenul de restructurare, privatizarea efectiva s-a facut abia anul trecut, pentru ca am avut foarte mult de luptat cu vechea mentalitate a oamenilor, in acel timp existand deviza «Apartine tuturor, de fapt, nu apartinea nimanui». Perioada critica a fost depasita (noiembrie 2002 - februarie 2003), fiind facute eforturi foarte mari pentru achitarea datoriilor restante fata de furnizori si identificarea de noi clienti.
Din acest moment evolutia fabricii a cunoscut un trend ascendent, propunandu-ne ca pana la sfarsitul anului sa atingem o productie de 14 miliarde lei”, a tinut sa precizeze Razvan Ioan Buiuga, general manager. Situatia MOBINS in contextul economiei romanesti este unul fericit, in sensul ca exista comenzi de 3-4 ori mai mari decat capacitatea fabricii. Principala problema care a fost si este in politica echipei manageriale a firmei este urmarirea realizarilor si aporturilor fiecarui om in parte la procesul de productie, cu scopul de a pastra si promova oamenii care muncesc cu adevarat.
Gama de produse realizate astazi este constituita din mobilier masiv de plop, mic mobilier de stejar si alte produse din lemn natural - firma ramanand credincioasa mobilierului traditional fata de tendintele actuale catre pal, pal-melaminat si alti inlocuitori. “Cu sprijinul domnului Stefan Radulescu, presedintele holding-ului care a asigurat investitii de peste 50 miliarde lei, situatia fabricii s-a inscris pe un drum ascendent, fara acest sprijin MOBINS nu ar fi putut supravietui situatiei dezastruoase in care se gasea in noiembrie 2002.
De la luna la luna productia creste, existand un volum foarte mare de comenzi, iar principalele preocupari in acest moment sunt eficientizarea procesului de productie pentru a face fata volumului mare de cereri. Si nu in ultimul rand, renegocierea tuturor contractelor cu furnizorii de materii prime, lucru care a dus la crearea unor stocuri de materiale cum nu a mai fost de foarte mult timp in aceasta fabrica”, a tinuta sa precizeze, la randul sau, Cristian Mihai Buciu, director general adjunct.

23 September 2003

Un om care a reusit de unul singur (Cronica Romana)

Un om care a muncit mult, iar principiul care a stat la baza actiunilor pe care le-a intreprins de-a lungul anilor a fost si este ca efortul depus sa fie rasplatit pe masura. Odiseea domnului Stefan Radulescu, actual om de afaceri de succes, a inceput inca din anul 1980 cand lucra la o intreprindere de transport din Bolintin, judetul Giurgiu. In acea perioada, in cadrul Primariei exista o sectie de productie cu munca la domiciliu. Astfel a inceput sa desfasoare o a doua activitate impreuna cu familia si cativa pensionari. La inceput activitatea a constat in realizarea de saci pentru ambalat cartofi, chiar a realizat 20 de masini de produs saci impletiti, dupa care a inceput sa lucreze in mase plastice, executand comenzi pentru Murfatlar, Segarcea, Bragadiru si alte fabrici care aveau nevoie de produse din mase plastice.
Daca pentru opt ore de munca si chiar mai mult primea ca 4.100 de lei ca angajat al Ministerului Transporturilor, prin munca depusa suplimentar (cu efort si privatiunile de rigoare), castiga 25.000-30.000 lei pe luna. Pare incredibil, dar totusi adevarat, la inceputul crizei care a cuprins intreaga tara (1980) exista posibilitatea, bineinteles cu eforturi deosebite, sa se castige bani frumosi dintr-o activitate privata in plin comunism.
Din 1990 nu a mai vrut sa lucreze la stat. Haosul care se instalase la inceputul deceniului era cel mai descurajant, pana cand „femeia de serviciu“ voia, ca orice „revolutionar“, sa fie director, toate fiind incurajate la timpul respectiv chiar de Petre Roman printr-o lozinca memorabila: „Masinile sunt ale voastre, voi sunteti proprietarii!“. „Atunci daca au venit proprietarii, noi a trebuit sa ne dam la o parte“, declara Stefan Radulescu cu un suras enigmatic. Si asa a pornit pe un nou drum, convins ca in aceste conditii cale de intoarcere nu mai exista, luandu-si destinul in propriile maini, asumandu-si atat succesele, dar si neimplinirile care, cu siguranta, nu au lipsit. Domeniul transporturilor fiindu-i cel mai cunoscut, a luat in locatie cateva masini cu care a inceput sa faca transport international de marfuri, fiind primele caramizi puse la temelia „uriasului“ ASTRA Transporturi Auto din zilele noastre. Desigur, activitatea in domeniul maselor plastice a continuat pana in 1993, an in care practic toate fabricile de imbuteliere au intrat in colaps. Incet, dar sigur, activitatea din transportul international a crescut, castigul rezultat a fost reinvestit tot timpul in autotrenuri performante, devenind inca de la inceputul anilor 1990 printre primii cinci transportatori din Romania, ajungand sa detina in prezent peste 100 de autotrenuri performante.
„Toate castigurile au fost investite in masini noi, nici un moment nu m-am gandit sa-mi fac vile sau sa achizitionez limuzine luxoase, fara investitii castigurile apar doar pe termen scurt, dupa care te asteapta doar falimentul; investitiile consistente si constante fac afacerea profitabila pe termen lung. Colaborarea noastra cu Volvo a fost solutia de succes, fiind dintre primii cumparatori din tara, iar conditiile pe care le-am stabilit au fost de bun augur pentru ambele parti pe termen lung. Nu am luat nici un ban de la bancile romanesti. Inca din 1990 am avut o repulsie totala in a face imprumuturi de la aceste banci, pentru ca mi-am dat seama (conditiile puse, dobanzile care ajunsesera de peste 200% etc.) ca aceasta colaborare m-ar fi lichidat. (Ex. ITIA care a facut un credit pentru 100 de autotrenuri si in cele din urma s-a ales praful de aceasta societate care era printre cele mai mari din tara). Inca de la inceput ne-am lovit de probleme grele; Vama - timpul de stationare pentru fiecare vehicul era de trei zile pe luna, iar calculul de pierdere anual reprezenta circa 300.000 euro. Si astfel am luat hotararea sa infiintez propriul punct vamal, reusind sa elimin pierderi importante. La ora actuala, problema autorizatiilor, mai ales a celor de tranzit, sunt problemele grave cu care se confrunta un transportator, dupa atatia ani inca nu s-a gasit o formula clara si transparenta, acceptabila pentru toata lumea. Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, nu poate cuprinde toate responsabilitatile acestui mare minister, el cauta sa rezolve toate problemele semnalate, dar cei din subordinea sa nu-si fac treaba (Departamentul Transporturilor Rutiere - director Sova Lucian). Acest departament nu a avut niciodata un director cinstit si corect, nu a fost gasit un om competent, astfel ca nici ministrul Transporturilor sa nu mai aiba probleme, fiind obligat sa cuprinda si alte domenii importante SNCFR, Transporturi aeriene, ANL, Drumuri etc. Totusi, eu sper ca in urma discutiilor dintre ministrul Miron Mitrea si ministrul Comunicatiilor, Dan Nica, problema acordarii autorizatiilor de tranzit sa aiba un regim normal. Eu cred ca ministrul Nica va gasi solutia, este un om corect, un bun profesionist. Calculatorul va face aceasta treaba, iar acesta nu va cunoaste „relatii“ sau alte probleme de acest gen - sper ca se va rezolva aceasta problema“. Preocuparile domnului Stefan Radulescu in domeniul productiei au dus la achizitionarea unor societati care erau in pragul falimentului: Rotrans SA (achizitionat in 1999), Somaco (in 2000) si Mobins (in 2002).
Firma ROTRAS SA din Turnu Severin este producatoare de anvelope auto gigant (in Europa mai exista doar doua firme de acest gen), sau anvelope atipice de diferite utilizari: constructii, minerit, agricultura etc. In acest an s-au facut investitii de peste 1.300.000 USD, majoritatea productiei fiind exportata, iar problemele grave cu care se confrunta societatea inainte de privatizare (sociale si economice) au fost rezolvate. Societatea SOMACO SA, producator de materiale de constructii din cele mai diverse tipuri, de la elemente din beton prefabricat, statii de betoane, corpuri ceramice si BCA, materiale de finisaj, agregate minerale etc. Aceasta cuprinde mai multe fabrici si balastiere: Turnu Severin, Buzau, Roman, Iasi, Galati, Adjud etc. Pana la privatizare, societatile erau in colaps financiar, iar in acest an productia a crescut cu 60% fata de anul 2002. Contracte importante realizate cu RENEL, SNP, Portul Constanta etc. Iata un nou exemplu al intuitiei si perseverentei. Daca dupa 1989 se spunea ca aceasta industrie este falimentara (Ind. Prefabricatelor din beton), Stefan Radulescu a demonstrat contrariul. Pe tot mapamondul, betonul este folosit sub forma de prefabricate, mai mult decat otelul (fiind mai ieftin cu 40-50%). Totusi, datorita pretului cimentului livrat de producatorii interni (Industria cimentului a fost vanduta pe aproape nimic - n.r.), 60-70 USD tona vrac piata interna, 30-32 USD tona vrac piata externa, sunt piedici care nu pot incuraja si stimula activitatea in domeniul constructiilor. In acest an, SOMACO beneficiaza de investitii in valoare de 1.500.000 dolari. Societatea MOBINS SA este ultima societate achizitionata de holding, specializata in productia de mobila. In prezent, peste 90% din productie este destinata exportului; totusi conducerea nu este multumita de nivelul productiei si activitatea lucratorilor. Se cauta in continuare caile si mijloacele care vor aduce nivelul productiei la cel dorit si totodata selectionarea personalului in vederea atingerii calitatii si exgintelor cerute de piata internationala. Politica holdingului se va baza in continuare pe aceeasi factori care au dus la rezultatele deosebite la firmele amintite: „Echipa buna, oameni foarte bine pregatiti profesional pe domeniul respectiv, plata corespunzatoare si nu in ultimul rand o atitudine dura, fara nici un fel de compromis fata de factorii care perturba sau ingreuneaza activitatile curente“, a tinut sa precizeze directorul general al acestui holding, Stefan Radulescu.

Si totusi... „Morile de vant“ din Ministerul Transporturilor
Transportatorii rutieri internationali trebuie sa faca fata la o multitudine de provocari si/sau restrictionari, a cerut sa precieze Cristian Mihai Buciu, director ajd. SC Transporturi Auto ASTRA SA. Astfel, din anul 2005 in interiorul Uniunii Europene se vor adopta normele Euro 4, lucru care va reduce drastic accesul transporturilor din tarile nemembre. In cazul Romaniei, parcul de transport international cuprinde 70% norme Euro 2 si 3, iar 30% Euro 1 sau noneuro, de unde vor rezulta eforturi financiare deosebite a transportatorilor pentru a-si innoi parcul auto. In cazul achizitiei de noi autotrenuri, de exemplu 10 masini (in liesing) firma pentru a putea plati ratele trebuie sa mai detina cel putin alte 10 masini (raportul trebuie sa fie 1 la 1) iar, daca aceste conditii nu exista, transportatorul va da faliment in scurt timp. In legislatia actuala nu exista norme dure fata de licentiere; astfel oricine vrea poate face transport international, fiind pus in aceeasi balanta cu firme mari, consacrate si cu o logistica puternica (hala de reparatii, spatii de parcare proprii, mecanici etc.), fata de firme cu 4-5 masini pe care le tin in strada, iar reparatiile le fac la coltul strazii. De aici rezulta piata neagra si preturile de dumping, iar firmele mari, care platesc toate serviciile si impozitele corect, inregistreaza pierderi. O alta problema capitala in desfasurarea tranportului international este „debandada“ in acordarea autorizatiilor de transport, mai ales a autorizatiilor de tranzit. Exemplu: o cursa dus Germania - cheltuieli efective de 800-900 euro, au autorizatie de tranzit Austria si Ungaria; daca nu ai autorizatia de tranzit, esti obligat sa folosesti transportul pe calea ferata si unde se ajunge la cheltuieli de peste 1.500 de euro. Deci, costurile pe cursa cresc cu 50-60%. Se constata ca la Directia Transporturi Rutiere din Ministerul Transportului accesul autorizatiei se face pe criterii preferentiale. Acest lucru se petrece datorita lipsei unor reguli transparente si acceptate de toti transportatorii. Au existat situatii comico-tragice, exemplul Ambasadei romane de la Berlin, unde se aflau aceste autorizatii de tranzit, dar nimeni din Ministerul Transporturilor nu era interesat sa le aduca in tara. Acest lucru s-a petrecut acum 2 ani, cand transportul international a fost grav afectat. Cu toate ca sunt sperante ca distributia acestor autorizatii sa fie facuta de Ministerul Comunicatiilor, problema fundamentala este totusi negocierea anuala a contingentelor care nu au un regim transparent si norme acceptate de toti transportatorii. Si nu in ultimul rand cresterea exagerata a taxelor de tot felul (ex. taxa de drum - 15-20 milioane lei pentru fiecare autotren) si a asigurarilor care sunt obligatorii pentru toti transportatorii.

George Constantinescu

12 September 2003

Primarii din microregiunea Todireni, plecati in schimb de experienta in Ungaria (Evenimentul)

In perioada 11-14 septembrie, cei sapte primari ai comunelor care fac parte din microregiunea Todireni se afla intr-un schimb de experienta in mai multe localitati din Ungaria, aceasta fiind cea de-a doua deplasare de acest gen de la infiintarea, in urma cu doi ani, a microregiunii. Constituita in urma initiativei omului de afaceri Gelu Tofan, microregiunea are in componenta comunele Albesti, Gorbanesti, Hlipiceni, Lunca, Sulita, Todireni si Trusesti, propunindu-si drept obiective colaborarea la nivel zonal in realizarea dezvoltarii economice a zonei. "Dincolo de utilitatea acestor schimburi de experienta, la nivelul microregiunii noastre avem obiective imediate si practice. Am facut demersurile necesare si speram ca in aceasta toamna sa reusim cumpararea unui autogreder si a doua autobasculante, absolut necesare intretinerii drumurilor din comunele microregiunii. Deocamdata, acest lucru se face cu ajutorul unor utilaje inchiriate de la diferite societati, dar este extrem de costisitor, inchirierea unui utilaj de nivelare a drumurilor costind, numai pentru o ora, peste 750.000 de lei", ne-a spus dl Ioan Lungu, primarul comunei Gorbanesti. (Viorel Sandu)

01 September 2003

Tabara de creatie Todireni, iulie-august 2003 - Editia a II-a, Ceramica (Info Artis)

O calatorie cu masina pe soseaua Iasi-Botosani, varianta Stefanesti, nu este surprinzatoare, ba dimpotriva, aproape monotona. De partea dreapta, cat vezi cu ochii spre valea Prutului, se intinde o imensa pustietate, iar pe stanga, dealuri impadurite ori golase cu sate saracacioase. Asfaltul, atat cat se mai tine, pare a fi singura legatura cu realitatea contemporana. Cu putin inainte de Stanca Roznoveanu, soseaua lasa masina sa intre pe un drum de tara, colbuit, firul drumului incepe a urca si cobora serpuitor pana la intrarea in Hlipiceni, a carui case se ascund pe dealul acoperit de livezi. In dreapta, reincepe sesul cu firul ascuns al Jijiei, urmat indeaproape de linia ferata Trusesti-Dorohoi. Dupa alti kilometri de alergatura, incepe tinutul Todirenilor cu aceeasi campie si dealuri pistruiate cu case marunte. La cateva sute de metri, asfaltul apare, si sensul civilizatiei asijderea. In stanga noastra, un gard cu poarta de scandura, o alee pietruita si o casa inalta, cu doua etaje si mansarda, varuita in alb si cadrata cu piatra pe ici colo. Aparent modesta ca arhitectura exterioara, locuinta familiei Gelu si Mariana TOFAN, este foarte confortabila si decorata cu vase de pret, icoane vechi sau noi, tablouri semnate de Mihai Cismaru, Virgil Parghel si Ciprian Paleologu.

In curte, din editia anterioara, se vede compozitia monumentala in lemn a lui Mihai Buculei, iar ceva mai jos, lucrarile de ceramica ale editiei actuale a Taberei de creatie TODIRENI, apartinand unui grup de ceramisti tomitani, coordonati de Ilie Cojocariu din Bucuresti.

Vernisajul a avut loc, vineri 1 august, intr-un cadru festiv pe masura, in prezenta unor personalitati ale vietii civile si culturale botosanene. A prezentat criticul de arta Octavian Barbosa, venit special de la Bucuresti. Referindu-se la acest asezamant cultural, dl Octavian Barbosa spunea: „Satul unde ai ajuns, intr-o descindere de pelerin, nu beneficiaza de nici un fel de reputatie. Binele si raul par sa-l fi ocolit de-a lungul biografiei sale anodine in istorie. Existenta sa, se bucura de consemnarile quasi anonime ale cartografilor preocupati sa nu le scape nimic. Si bine au facut., altfel locul nu ar fi avut nume. Viata si moartea ar fi continuat sa-si dea binete, mai mult sau mai putin cordial, asa cum era prevazut in protocolul de taina al cosmicitatii. La Todireni, acesta este numele locului, a inceput intr-o tacuta, discreta, grava splendoare, ctitoria unui templu al contemplatiei visat de Brancusi.

Aflata la a doua editie, Tabara de creatie a Fundatiei Gelu Tofan este dedicata anul acesta ceramicii. Dupa cei patru care au pus temeiul in editia precedenta – Mihai Buculei, Mihai Cismaru, Virgil Parghel si Ciprian Paleologu – cei sapte din anul de fata, Ionel Cojocariu, Gheorghe Farcasiu, Bogdan Hojbota, Eusobio Spinu, Mihaela Obada, Bianca Boeroiu si Alina Tudor, consolideaza cu elocinta ctitoria, conferind locului aura pe masura intentiilor initiale. Moartea nu intra in vederile artei in ciuda oricaror vicisitudini de-a lungul istoriei; s-a incapatanat sa renasca din cenusa pe care nu te miri cine i-o pregateste mereu.

Cu gandul la originile nemuritoare ale artei, Gelu Tofan si-a adus aminte ca locul de bastina al fiecaruia poate deveni un reper de spiritualitate indiferent de anonimatul strigator la cer din jur.

Se cuvine sa salutam intemeirea unui asemenea loc!”

In satul Todireni, judetul Botosani, Gelu TOFAN, devenit dupa revolutie un important si ambitios investitor, dar si mecena al artelor, a considerat ca merita sa realizeze in locul unde s-a nascut un centru pilot de redresare economica a zonei dar si un spatiu de vibratie culturala. Asa a luat nastere sediul microregiunii Todireni ca centru de afaceri benefice pentru cele 7 comune afiliate si Tabara Nationala de Arta Plastica Contemporana. Daca anul trecut a avut loc prima editie a Taberei cu Sectiunile Pictura si Sculptura, anul acesta in perioada 12 iulie – 3 august a avut loc cea de a II-a editie pe Sectiunea Ceramica – sub genericul „Lava – Artefact – Sacralitate”.

Generosul mecena, aflat printre artisti si invitati a gasit ragaz pentru a ne preciza motivul finantarii acestui program cultural-artistic: „Finantez acest proiect cultural pentru ca este util comunitatii locale si pentru ca ofera sansa unui grup sa se implice si sa contribuie la sustinerea artistilor din toate domeniile artei.”

A fost dorinta mea sa realizez la Todireni, prin investitiile facute, un mediu potrivit pentru dezvoltarea unor manifestari culturale integrate intr-o regiune cu mai putine sanse de acces la institutii culturale si, mai ales, la resurse educationale”. Important este si faptul ca in acest spatiu s-a cladit si dat in functiune un cuptor cu ardere a ceramicii, care va fi folosit si pentru alte tipuri de arte decorative si populare.

Cum era de asteptat, vernisajul a fost urmat de un recital instrumental si de poezie sustinut de artisti botosaneni, incheiat cu un picnic acompaniat de muzica populara si disco.

Tabara Nationala de Arta Plastica contemporana aflata in acest an la a doua editie – sectiunea Ceramica – sub genericul „Lava – Artefact – Sacralitate” a reunit sub auspiciile sale un colectiv prestigios de artisti consacrati: Ionel Cojocariu, coordonator artistic, Gheorghe Farcasiu, Bogdan Hojbota, Eusebio Spinu, Mihaela Obada, Bianca Boeroiu, Alina Tudor, carora li s-a alaturat si tineri absolventi.

Pe timpul taberei acestia au conceput un proiect ambitios de decorare a spatiului exterior natural (o gradina), unde fiecare, transpunandu-si ideile mai intai in lutul moale, a creat piese de certa valoare artistica si estetica. Fiecare piesa in parte a fost montata intr-un anume loc pentru a se statornici in nemurirea locului. Se cuvine a aminti, macar in treacat, cateva referinte critice asupra artistilor mentionati.

Ionel Cojocariu, coordonatorul programului, isi are propriul sau univers artistic bantuit de un sistem de semne stranii, insotit de somptuozitatea unui expresionism magic pe care il transmite materialului de lucru (lutul, gresia, bronz si altele), printr-un intreg registru gestual. Cel mai adesea, ideile sale sunt ‚prinse’ in incinte sacre a caror forme se transforma in concretiuni tectonice. „Fire introspectiva, aflat intr-o continua conflictualitate a starilor radicale: sacru-profan, haos-ordine, viata-moarte regeneratoare”.

Gheorghe Farcasiu, in timpul modelajului apeleaza la aporie, practica experienta gandita, se lasa sedus de ezitarile hazardului, in functie de starea sufleteasca sau a locului in care se implica, prin facerea unor deconstructii sau contraforme. Relatia sa cu formele arhetipale nu este dominata sau limitata de o anumita oferta monodica sau combinatorie. Nu trebuie sa fii un grafolog abil ca sa decodezi tesatura visului din miezul lucrarilor lui Farcasiu.

Bogdan Hojbota, este sculptorul atras obsesiv de virtutea generatoare a lutului. De obicei, lucrarile sale in gresie sau lut sunt sculpturi ceramice, unde suprapunerea unor planuri temporale (epurate de volume inutile), confera tensiune volumelor aerate, iar curbele irepresibil impuse, elibereaza lucrarea in spatiu. Soclul participa ca o treapta detasabila, ulterior, permitand irumperea. Lucrarile lui Bogdan Hojbota, acum in plina vigoare de maturitate creatoare, ne pare exaltat de beatitudinea luminii, iar insemnele sale protejate de arcuri ample certifica „principiul necesitatii Ulterioare”.

Eusebio Spinu, compune obiecte ceramice in binomul dintre etic si estetic, intre pulsatie si control, impunand rigoarea, ca metoda. Detasarea de real se absoarbe neasteptat prin sensuri si fiori iconografici, obedienta fata de simbolul propus eliberand „efigia de unicitatea stilului”... Transferand ideea in corporalitatea piesei sculptate, protejand viata misterioasa si discreta a modelului, artistul isi consuma agresiv energiile si sentimentele.

Mihaela Obada, retragandu-se in austeritatea atelierului de creatie si-a impus un stil propriu reconoscibil si validat de zeci de participari la competitii ale breslei atat in tara dar si in strainatate, ingemanari semisferice, forme genetice, obsesia cuplului (feminin-masculin) in forme de asteptare si incordare, intentia de absorbtie si incorporare in intreg, impun unul din ciclurile dominatoare din creatia sa. Materialului i se insufla o tactilitate magmatica, piesele cuplu sau gemene se afla in armonie, plutesc pe suport de frunze de lotus in ape linistite, discret uitate in „delta dorului”.

Bianca Boieroiu, o absolventa de masterat ce se poate numi deja artist profesionist de sine statator. Ca si alti semeni artisti din generatia tanara, ea are angoasa perisabilitatii, angrenarii in proiecte ludice nesemnificante. Intr-un vacarm si frunzaris de ganduri si optiuni, artista, cu luciditate descopera o alchimie informala texturata si isi impune deja o consecventa stilistica. Bianca Boieroiu abordeaza lucrari seriale repetitive, cutii cu rasaduri, papusi antropomorfe, amulete in forme ciudate, usor recognoscibile. Materialitatea si naturalitatea lutului impun artistei tehnici permisive a cuplarii unor obiecte diferite volumetric care, condensate, permit interventii cu insertii, benzi, grafisme, tehnici care in finalul modelajului ofera starea de joc, de lejeritate impusa de intentia plastica. Poseda deja o vigoare in aplicarea transanta a liniilor si culorilor, sugerate discret prin tonuri stridente si calde. Prin segmente de mulaj (Talpa cu Gamba) grupate pentru mars, ostentativ destainuie si potenteaza forta surda a celor deposedati de personalitate si usor de manipulat. Ei raman un corpus biologic hibrid, simplu mecanism dirijat de energii invizibile.

Alina Tudor, cu incapatanare, impune obiectelor o economie expresiva, in module plasmuite si decupate secvential din intreg. Peste piesele uscate, inaintea coacerii, intervine cu pendulatii libere, de obicei monocolore pentru a obtine, in final, tensiuni incordate intre vointa artistei si receptorul nepregatit de dialog. Mesajul sectiunilor corporale gliseaza conflictul dintre amenintarea pericolului maselor decapitate fara speranta si nevoia ratiunii de a stopa degradarea. Strigatul este coplesitor. Alina Tudor, in ceramica, elimina decorativismul transant, fara reticente.

Aceasta tabara de ceramicat a fost o reusita, atat din partea creatorilor care au lucrat cat si din partea organizatorului, dl Gelu Tofan, care a inteles ca a fi mecena unei stari si vieti artistice este un pas catre nemurirea locului si a oamenilor sai.

Sursa: Info Art IS, Buletin de informare editat de filiala Iasi a UAP din Romania, an III, Nr. 6,7,8 - Sept. 2003, p. 40-43.