01 May 1999

George Arion in dialog cu Gelu Tofan: "Azi Romania nu munceste, consuma" (Flacara)

Calitatea serviciului sau a produsului, cinstea, corectitudinea, respectarea cuvantului dat - fără aceste valori nu te poţi dezvolta

GEORGE ARION: Domnule preşedinte Gelu Tofan, ce a fost domnul Gelu Tofan inainte de 1990?

GELU TOFAN: Am lucrat la Danubianaî, la Centrala Cauciucului - cum i se spunea atunci, am pornit de jos: am fost operator chimistă. Apoi am urmat o formă de studii la Universitatea Politică şi de Conducere Ştefan Gheorghiu pe care n-am mai absolvit-o.

- Cum a pornit Grupul Tofan? Cum de-aţi avut curajul, de unde aţi avut resurse, cum v-aţi descurcat in primii ani?

- Pans in vara anului 1991 am incercat să plec din ţară. Am un frate in Canada din 1988 şi un an şi jumătate m-am chinuit să ajung la el. Nu am reuşit. Văz‚nd că timpul trece, am zis să intreprind şi eu ceva ca să pot trăi. Am hotărat să fac ceva ce ştiu - să mă implic in producţia şi comercializarea anvelopelor. In toamna lui 1991, am fondat o primă companie TOFAN TRANS, iar in 1993 am transformat-o in TOFAN GRUP S.A. - care intre timp a crescut şi a devenit ceea ce este astăzi.

- Ca urmare...

- Romania era o piaţă complet deschisă şi pregătită pentru inceperea unui business privat, dar foarte puţini - atunci, şi cred că şi astăzi - inţeleg exact cum funcţionează economia de piaţă.

- Dumneavoastră cum aţi reuşit să pricepeţi acest mecanism?

- Economia de piaţă are cateva principii, simple, şi tocmai pentru că sunt simple devin complicate. Ele sunt: calitatea serviciului sau a produsului pe care il livrezi, cinstea, corectitudinea, respectarea cuvantului dat. Multă lume nu a inţeles şi nu inţelege nici astăzi că fără aceste valori nu te poţi dezvolta, nu poţi aspira la o dezvoltare din care să poţi şi caştiga.

- Imi mai sunteţi dator cu un răspuns: cum aţi găsit resursele pentru a porni o afacere de avengură?

- Resursele au fost create pe parcurs. La inceput au fost dorinţa şi ideea. Eu cunoşteam foarte bine sistemul centralizat de stat de distribuţie a anvelopelor şi articolelor tehnice din cauciuc, ii ştiam şi punctele slabe. In 1991, in toamnă, am inceput dezvoltarea unei reţele paralele, reţea care a inceput să concureze foarte serios fostele baza judeţene de aprovizionare - celebrele B.J.A.T.M.-uri - şi bazele agriculturii - la fel de celebrele B.A.T.M.A.-uri. Eu am venit cu o nouă filozofie in ceea ce priveşte abordarea relaţiei cu clientul - ii duceam marfa acasă, ii făceam diverse discount-uri, ii rezolvam probleme legate de calitate şi de service. La toate acestea trebuie adăugată o muncă epuizantă (făceam intre 12 şi 16 ore pe zi), eram totdeauna acolo unde trebuia să fiu. In privinţa resurselor financiare, am realizat o combinatăî, intre totalul resurselor generale şi credite. Niciodată n-am luat credite mai mari decat putea ìsă ducăî afacerea. Timp de şase ani nu am obţinut nimic pentru confortul meu sau al familiei mele.
Nu am investit in maşini luxoase, in vile sau in alte lucruri de genul acesta.


Pană in toamna lui 1997 am locuit in acelaşi apartament de trei camere in Ferentari, deşi mişcam aproape 200 milioane de dolari pe an. GELU TOFAN

- Caţi ani aveaţi cand aţi cand aţi pornit TOFAN GRUP?

- Aveam 31 de ani.

- In opinia dumneavoastră este o v‚rstă optimă pentru un manager?

- Napoleon spunea: Dacă un om nu spune ce are de spus Pană la 35 de ani, după aceea este foarte greu să mai spună ceva

In cazul meu s-a confirmat viziunea lui Napoleon: am dat dovadă că am avut idei şi le-am pus in practică inainte de 35 de ani. Ca răspuns direct la intrebare dumneavoastră spun: Da, 31 de ani este o varstă la care un bărbat se poate g‚ndi să-şi asume responsabilitatea unui proiectî.

- Este o diferenţă intre Gelu Tofan din 90 şi cel de astăzi?

- Sunt multe. In primul r‚nd, am acumulat o mare experienţă. Cred mai mult astăzi, decat credeam atunci, că Romania poate să construiască un sistem, o economie sănătoăsă, cu toate că suntem, probabil, la nivelul cel mai de jos din toţi aceşti ani din punct de vedere economic, am mai acumulat şapte ani in plus.

- Aţi amintit de faptul că in Romania este posibil să se construiască o economie de piaţă solidă şi totuşi acest lucru nu s-a realizat la nivelul la care s-ar aştepta. Căror cauze se datorează acest lucru?

- In opinia mea, principala cauză este sistemul legislativ care este confuz şi complicat, sunt legi care ìse bat cap in capî. Şi in acest sens pot exemplifica prin Legea leasing-ului: sunt patru acte normative care reglementează activitatea de leasing, activitate extrem de importantă in dezvoltarea unei societăţi capitaliste; fiecare lege este astfel scrisă incat are alt sens: dacă luăm o maşină, conform contractului de leasing, baza de impozitare la expirarea perioadei de leasing este cea din contract (se numeşte ìValoare reziduală); in toate cele patru acte ormative, valoarea aceasta diferă. Cand te duci la vameş, depinzi de el, de dispoziţia lui, in funcţie de care alege una din cele patru valori. E doar un exemplu.

Altă cauză importantă din pricina căreia lucrurile nu au un mers cum trebuie este mentalitatea, formată in 45 de ani de comunism, grefată pe specificul balcanic, potrivit căreia oamenii aşteaptă să vină cineva să le dea, să-i ajute. La noi, la romani, acest simţ al antreprenoriatului, al lucrului pe cont propriu, nu este aşa de dezvoltat ca in alte ţări. Am văzut un clasament al unei reviste occidentale făcut in ţări foste comuniste, iar noi suntem pe penultimul loc la acest capitol. Primele locuri sunt ocupate de Ungaria, Cehia, Polonia, pe ultimul loc sunt ruşii.

- Asupra economicului, politicul a exercitat in aceşti ani o influenţă negativă? Sau poate spuneţi pozitivă?

- Mi-aţi pus o intrebare extrem de delicată, am insă un răspuns pe care tocmai voiam să-l adaug cauzelor pentru care lucrurile merg prost şi anume influenţa pe care o exercită politicul asupra economicului. Marea dramă a Romaniei de astăzi este aceea că politicienii se implică in decizia economică. Ei ar trebui să facă legi, să construiască un sistem economic coerent, managerii ar trebui să-şi pună in practică ideile (economice) pe care le au şi să ducă astfel economia mai departe.

Din nefericire, la noi dictează, incă, politicul, iar economicul este doar o componentă a jocului politic, ceea ce, evident, nu ar trebui să se int‚mple. Un bun exemplu in acest sens ar fi Italia, unde in perioada postbelică s-au succedat mai mult de 50 de guverne, dar aceste dese schimbări nu au afectat economia care a crescut continuu. Iată deci că, indiferent ce se int‚mplă la Parlament sau la Guvern, economia merge, nu depinde de politicieni.

- Sunteţi unul dintre oamenii de afaceri puternici. Aţi putea să vă faceţi auzit glasul. De ce aceşti oameni de afaceri, cu o viziune limpede asupra a ceea ce se petrece in această ţară, nu se fac auziţi şi nu-şi impun punctul de vedere?

- Ca şi clasa politică, sau la fel ca oamnii cultură, şi oamenii de afaceri sunt dezbinaţi.

Principalul motiv pentru care oamenii de afaceri din Romania nu reuşesc să-şi strangă randurile este aceeaşi mentalitate păguboasă.

In ultima vreme, in interiorul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri şi a altor asociaţii şi organizaţii patronale şi societăţi private din Romania se depun eforturi importante pentru a ajunge la un consens, la o inţelegere şi incercăm să influenţăm clasa politică, s-o aducem la un dialog constructiv cu ceea ce inseamnă antreprenoriatul in Romania şi instituţia antreprenorului (intreprinzătorului) in Romania.

- Cum se face că la TOFAN GRUP nu s-au iscat scandaluri care au fost legate de alte firme mari?

- Cred că acest lucru pleacă de la filozofia mea. Eu am credinţa că singura noastră şansă de a ieşi din criză este producţia. Deci, neimplicandu-ne in tot felul speculaţii şi de inginerii financiare, crezand şi investind in producţie. Dumnezeu ne-a ferit de necazuri, deşi - vă imaginaţi - tentaţiile sunt mari. Tot ce am creat noi, tot ce am investit, se regăseşte in fabrici, in clădiri, in maşini. Nu ne-am ocupat de deturnări de fonduri sau, repet, cu inginerii financiare.

- Cum vă alegeţi oamenii, cum ii determinaţi să rămană alături de dumneavoastră?

Am un mare respect pentru echipa pe care am construit-oî

- Eu am un mare respect pentru echipa pe care am construit-o, nu pentru că am construit-o eu ci pentru că este valoroasă. Este adevărat că am pornit afacerea singur, dar pe parcurs am selectat oameni valoroşi, pe care i-am atras cu salarii foarte mari (pentru Romania), salarii de zeci de mii de dolari pe an, cu acţiuni la GRUP sau la firmele pe care le controlează GRUP-ul, pentru că nu poţi să-ţi atragi oameni valoroşi fără o motivaţie corespunzătoare.

- Caţi oameni din subordinea dumneavoastră cunoaşteţi?

- Mulţi, mii. TOFAN GRUP este o entitate de sine stătătoare, un S.A., care se ocupă exclusiv de afacerea cu anvelope, de comercializarea şi service-ul acestora. Sistem care cuprinde o reţea de depozite la nivel naţional, o reţea de magazine - 2.500

- in toată ţara, patru fabrici şi sediul central inseamnă cam 8.500 de oameni. Eu, Gelu Tofan sau TOFAN GRUP mai avem participări şi pachete de control intr-o serie de 22 de alte firme : media, transporturi, morărit şi panificaţie şi tipografii, deci in total vreo 15.000 de oameni. Dintre toţi, cunosc cateva mii (direct). Din Danubiana, aproape pe toţi, din reţeaua comercială, de asemenea ii cunosc pe toţi.

- Cum vă purtaţi cu oamenii?

- Eu am rămas acelaşi care eram şi in 1991. Sunt foarte atent cu ei, nu ţip, nu jignesc. Plecand de jos, eu ştiu ce inseamnă o vorbă bună pentru un om, uneori inseamnă mai mult de cat un procent in plus la salariu. Dacă omul vede că este tratat cu respect, aceasta il obligă foarte mult.

- Am descoperit că numele dumneavoastră poate fi intalnit şi in revistele străine. Cu ce sentiment inregistraţi astfel de ecouri internaţionale?

- Eu nu am un profil public accentuat, de obicei mă feresc de publicitate. cand sunt citat fie ca exemplu pozitiv, fie negativ am o senzaţie de disconfort. Nu sunt un om căruia să-i placă publicitatea.

- Am constatat acest lucru chiar in legătură cu Fundaţia pe care o conduceţi şi care are deja o activitate cunoscută in Romania. Cum, din ce nevoie interioară s-a născut această Fundaţie care, iată decernează un premiu pentru cel mai bun actor, face filme etc?

- Ca fiecare om, am şi eu un hobby: acesta este teatrul şi filmul.

Pană in 1990, cand dispuneam de timp, nu pierdeam nici un spectacol de teatru in Bucureşti, vedeam toate filmele bune - in special la Cinematecă După 1991, cand am inceput să am succes şi bani, am zis să fac şi eu ceva pentru ceea ce imi place. Am creat această fundaţie, iar Silviu Purcărete mi-a făcut onoarea să accepte conducerea ei, fiind de cinci ani preşedintele Fundaţiei. Am derulat cateva proiecte de anvergură internaţională prin Fundaţie - vezi Pescăruşul, Danaidele, cateva filme precum şi alte proiecte mai mici. In anii următori vrem să dăm o nouă dimensiune acestei Fundaţii, in sensul că intenţionăm să-i construim un sediu propriu, un staff care să lucreze acolo permanent şi să dezvoltăm proiecte importante in teatru şi film. Dacă va da dumnezeu să se scoată teatrele la v‚nzare sau să se privatizeze, intenţionăm să cumpărăm un teatru.

- Aţi ochit vreunul?

- Da, va fi probabil Teatrul Mic, pentru că suntem afectiv legaţi de el prin primele noastre proiecte.

- Cum e cu familia?

- Greu. Am lipsit foarte mult (deplasări in ţară şi străinătate) şi nu ascund că am avut discuţii din acest motiv, dar, in general, m-au inţeles; familia a fost cel mai important sprijin pentru mine şi m-a susţinut fără rezerve in cele mai grele momente. Singurul loc unde poţi să te retragi in linişte, să te odihneşti, să recuperezi, este familia. Deci, am o familie extraordinară.

- Ce măsuri aţi lua dumneavoastră (dacă aţi avea o putere magică) pentru inviorarea acestei economii?

- Lucrurile nu sunt atat de complicate cum par a fi. Primul şi cel mai important lucru de făcut ar fi simplificarea şi clarificarea sistemului legislativ; al doilea - acordarea de facilităţi şi sprijin pentru investiţiile in domeniul producţiei şi infrastructurii; al treilea - avantaje pentru crearea de noi locuri de muncă.

- Deseori se vorbeşte despre coloşii industriali care inghit mult din substanţa financiară a ţării. Cum aţi vedea rezolvarea acestei probleme?

- Din nefericire, lucrurile cam aşa stau. O serie intreagă de societăţi comerciale foarte mari au utilaje şi tehnologii depăşite, cu consumuri energetice foarte mari, Cu o asemenea construcţie nu poţi ieşi la bătaie in competiţia internaţională.

Eu aş alege domeniile cu şansă reală de dezvoltareî

Ar trebui selectate domeniile unde avem cu adevărat resurse. Romania este o ţară mică, avand un potenţial de resuse limitat. Eu aş alege domeniile cu şansă reală de dezvoltare; pe acelea le-aş sprijini şi dezvolta. Cu cat aceste probleme se vor rezolva mai repede, cu atat criza din Romania se va rezolva şi ea mai repede.

- Dar ce te faci cu oamenii care socotesc că ei muncesc şi fac produse de mare competitivitate?

- In această privinţă, lucrurile trebuiau lămurite de mult. Era necesar să li se explice oamenilor că multe fabrici incă produc doar de dragul de a produce; trebuie să se inţeleagă că singurul produs care merită să fie produs este cel cerut de piaţă. Nu are rost să ne imbătăm cu apă chioară.

- Domnule Tofan, se munceşte in Romania?

- Pe ici, pe colo. Domnule Arion, azi Romania nu munceşte, consumă! Din nefericire se consumă mai mult decat se produce.

- Dar din ce se consumă?

- Deocamdată din ce a mai rămas de pe vremuri şi din creditele internaţionale pe care se chinuie guvernanţii să le smulgă.

- Şi totuşi, cand vom ieşi din marasmul acesta?

- Eu sunt optimist. Cred că vom ieşi. Dar asta, repet, se va intampla cand se va face schimbarea idelogică şi cand vom avea o conducere coerentă, capabilă să-şi asume riscul de a construi.


- Nu vi se pare paradoxal că toate ţările işi fac proiecte mari pentru anul 2000, in timp ce noi continuăm să ne zbatem in jurul unor probleme mărunte pe care nu le putem rezolva?


- Noi am pierdut şansa pe care am avut-o in 1990-91-92 de a ne pregăti ca să fim in rand cu ţările celelalte. Pentru noi va fi un succes dacă vom inţelege in 2000 că altfel nu se mai poate. Asta-i soarta noastră, inţelegem mai greu. Un popor nu piere niciodată.

- Unele au pierit.