08 April 1999

Tofan Grup a avut o cifra de afaceri de 200 mil. $ (Ziarul Financiar)

In prezent, circa 75% din piaţa romanească de anvelope este controlată de Grupul Tofan, după achiziţionarea in 1995 a pachetului majoritar la Danubiana Bucureşti, urmat in 1997 de preluarea altor doi producători importanţi, Victoria Floreşti şi Silvania Zalău.


Tofan Grup, cel mai mare producător independent de anvelope din Europa Centrală şi de Est, a realizat, in 1998, o cifră de afaceri de peste 200 milioane de dolari, in principal din activitatea de anvelope, dar grupul are investiţii in mass-media, agricultură, panificaţie, distribuţie şi construcţii..

La preluarea fabricii Danubiana de către Tofan Grup, la sf‚rşitul anului 1995, exportul constituia 20% din producţia de anvelope, iar anul trecut a ajuns la 60% şi se intenţionează ca in acest an să atingă 80-90% din totalul producţiei

Danubiana are o capacitate de producţie de 1,1 milioane de anvelope pe an, insă datorită situaţiei dificile a unora dintre beneficiari, precum Tractorul Braşov, Tractorul Craiova, Aro Campulung, societatea a produs anul trecut numai 662 000 anvelope, din care peste 50% au fost exportate numai in SUA, in regim de 'offtake' (sub marca beneficiarului)

Grupul Tofan, care s-a infiinţat in 1993 ca distribuitor de anvelope şi ulterior a preluat Danubiana, a devenit, in 1997, cel mai mare producător rom‚n de anvelope, prin achiziţionarea pachetelor majoritare de acţiuni la Victoria Floreşti şi Silvania Zalău.

Grupul Tofan a lansat pe piaţă, in 1998, noi mărci de anvelope pentru automobile şi camionete, intre care Montana Gladiator, Montana Avalanche, Tofan Steel şi Danubiana.

Grupul a incheiat anul trecut procesul de preluare a institutului de cercetare in domeniul anvelopelor - Cerelast, care va asigura cercetarea şi dezvoltarea pentru toate diviziile de producţie ale Tofan Grup.


Indicatorii economici Tofan Grup 1996-1999:
ï Cifra de afaceri (mld. lei): 1996 - 0,986; 1997 - 1 097; 1998 - 1 537
ï Profit net (mld. lei): 1996 -3,8; 1997 - 5,4; 1998 - 56,8
ï Investiţii (mld. lei): 1996 - 117,9; 1997 - 195,2; 1998 - 43
ï Număr angajaţi: 1996 - 4 700; 1997 - 10 700; 1998 - 7 800

No comments: