11 May 1998

In the wreckage of the economy... a tire tycoon rides high (Business Week)

Not so long ago, Bucharest seemed to be a city on the move. Office developments were rising all over to accommodate the expanding private sector. Hardly a day passed without some sparkling new shop or restaurant opening. Traffic jams were filled with expensive Western cars. Today, the building sites lie abandoned, victims of the 6.6% drop in gross domestic product in 1997. The fancy eateries are mostly empty, since few Romanians can afford the prices after inflation topped 150% last year, with living standards down 22% in real terms. ''It's a mess right now,'' says one restaurant owner who puts his menu prices on a blackboard to keep up with inflation. ''You never know what's going to happen next.''

It wasn't supposed to be like this. Back in November, 1996, Romania was set to be the next big thing in Eastern Europe. A reform coalition had just won a mandate from an electorate tired of neo-socialist government. The coalition promised speedy privatization and restructuring. Instead, the ambitious plans fell victim to internal squabbles and Prime Minister Victor Ciorbea's weak leadership.

On Mar. 30, the government fell, so Romania's battered hopes now lie in the hands of Prime Minister Radu Vasile, who took office on Apr. 2 with promises to rekindle reform. A first step will be to persuade the International Monetary Fund to resume its $ 410 million standby loan arrangement, agreed to a year ago but halted in October with less than a third of the money disbursed. Convincing the IMF that reform isn't dead would help woo back foreign investors. ''Western companies are extremely apprehensive,'' says Petre Datculescu, head of Romanian market research group IRSOP.

So are most Romanians, and reassuring them won't be easy. In early March, fuel prices jumped 50% overnight, while inflation is still running at more than 100%, putting many products out of reach of the poor. Things are even worse in the countryside. Late planting last year is expected to bring a poor harvest, while layoffs in mining and heavy industry and the failure of the private sector to take off have reduced many areas to near-penury.

Given such suffering, it's unclear how Vasile can kick-start reform, which will involve laying off many workers, overhauling huge, communist-era dinosaurs such as the Galati steel mill and the Dacia auto plant, and cutting state spending. Privatization promises are not being kept: Some 3,000 enterprises were to have been sold this year, but as of mid-April, virtually none had been. LOATHING. And Vasile's goals aren't shared by all in his government -- or even in his own party. The Social Democrats and his own Christian Democratic National Peasants' Party are both pro-reform but come from opposite ends of the spectrum, which in the Romanian context means they loathe one another. The former are ex-communists turned fast-track reformers, while the latter are preoccupied with settling old scores such as returning land to its original owners. ''It will be a miracle if the government fulfills any of its promises,'' says one international banker in Bucharest. ''These guys can barely agree on what day it is.''

Romania's woes have begun to sort the strong from the weak among its tycoons. George Paunescu, a classic crony capitalist with murky links to the former Socialist government, is having cash-flow problems that forced the grounding of his domestic airline, Dac-Air, three months ago.

Gelu Tofan, on the other hand, is using entrepreneurial skills to make a fortune from an old-style industrial commodity, tires. Last year, sales of Tofan tires jumped from $ 90 million to $ 200 million, encouraging Nomura Securities Co. to invest $ 60 million in the business. Not bad for a man who got his start as a sales manager in the former state tire monopoly, and who in 1991 tried and failed to emigrate to the U.S. because he felt Romania had no future.

''Staying was not my choice,'' recalls Tofan, 37, ''but when I saw there was no option, I felt it best to stick with the business I knew.'' Today he's diversifying, building up his Nordest media business, which owns radio and TV stations, newspapers, and magazines. So what should the government do to encourage more businesspeople like him? ''Simplify the laws and recognize that what entrepreneurs do is positive for the country,'' he says. Sounds simple -- but not for Romania's warring politicians.

By Justin Keay in Bucharest
http://www.businessweek.com/index.html
BUSINESS WEEK INTERNATIONAL EDITIONS; Spotlight on Romania; Number 3577; Pg. 4

01 May 1998

Un botosanean a ajuns unul din cei mai bogati oameni ai Romaniei (Monitorul de Botosani)

Din muncitor necalificat Gelu Tofan a ajuns omul care este pe locul sapte ca avere in tara. Mama lui si acum ii trimite mincare la Bucuresti "sa manince bine baiatul".

La numai opt ani de la Revolutia din 1989, populatia Romaniei s-a impartit in clase sociale foarte distincte. Cea mai interesanta dintre toate acestea este cea a oamenilor foarte bogati. Aici se incadreaza doar citeva zeci, poate citeva sute de familii. Vom vedea in rindurile de mai jos, povestea copilariei unuia dintre cei mai bogati oameni ai Romaniei, care este botosanean. Este vorba despre multimiliardarul Gelu Tofan, la doar 38 de ani, proprietarul uneia dintre cele mai puternice firme din tara, "Tofan Grup".

Este in fapt povestea celui mai reprezentativ "self-made-man", ceea ce, tradus mot-a-mot, ar insemna "om care s-a realizat de unul singur", din pestrita lume a marilor afaceri din ziua de astazi. In 1997, "Tofan Grup" era cotat intre primele cinci firme din tara, iar, dupa cum declara el insusi, Gelu Tofan, credea ca este pe locul sapte in topul celor mai bogati romani. Intre timp situatia s-a schimbat in sensul ca Gelu Tofan si firma sa au mai urcat citeva locuri in aceste clasamente.

Povestea vietii multimiliardarului, este cel mai bine spusa de catre cea mai importanta persoana din viata lui, adica mama sa, Feodora Tofan. Al doilea din 10 frati, din care doar 8 mai traiesc, Gelu nu a avut o copilarie tocmai idilica. Inca din frageda copilarie, el a fost un fel de al doilea tata pentru fratii sai mai mici. Tatal, Gheorghe Tofan, pensionar si consilier la Primaria Todireni acum, a lucrat 32 de ani in constructii, 10 luni pe an fiind plecat de acasa, pe diverse santiere ale tarii si nu numai. In tot timpul cit tatal era plecat, grijile gospodariei cadeau exclusiv pe umerii mamei si ai fiului mai mare, Gelu. Feodora Tofan spune ca lui Gelu ii place ca atunci cind vine pe acasa, sa asculte povestile sale: "Hai mama, spune ce mai faceam noi". Cel mai mult ii place sa isi aduca aminte cum atunci cind venea de la scoala, mama sa ii spunea "Gelucu, ia sacul mama, si hai sa adunam niste buruian la porci".

La vremea respectiva aceste afirmatii nu ii faceau chiar asa o mare placere, caci tot se plingea cum de numai el trebuia sa faca corvoadele. Caci se adaugau mulsul oilor, pascutul vacilor si ingrijitul celorlalte oratanii din jurul casei. Familia Tofan avea, pe atunci, 3 vite, 26 de oi si 3 porci "caci altfel cum puteam eu sa cresc si sa tin la scoala 7 copii", spune mama.

Cu toate greutatile Feodora si Ghita Tofan au facut tot posibilul ca toti copii lor sa aiba parte de o viata mai buna. Gelu, a absolvit ciclul primar si gimnaziul la scoala comunala din Todireni, iar liceul l-a facut la Botosani la "A.T.Laurian". In clasa a cincea, elevul Gelu Tofan a participat la o excursie in Bulgaria. Sacrificiile pe care le-a facut mama sa pentru a face posibila o asemenea calatorie le spune chiar ea: "eu umblam prin sat cu o soseata de o culoare si una de o culoare, numai ca sa-l pot trimite pe Gelu in excursie". Paradoxal pentru un om de afaceri asa de activ, trasatura comuna prin care este descris de toti cei care l-au cunoscut este cumintenia. Tatal sau spune despre el ca "era cuminte ca o fata mare. Niciodata nu a fost nevoie sa ii bat pe nici unul dintre baietii mei, ii amenintam doar. Am avut norocul sa am copii intelegatori". Oamenii din sat cred si ei acelasi lucru, un batrin declarindu-ne "Baiat cuminte Gelu, altfel nu ajungea acolo, sus".

In ciuda cuminteniei sale, nu a trecut prin copilarie fara sa se intilneasca cu bataia aceea "rupta din rai". Pe cind avea citiva ani si deja preluase o parte din indatoririle de frate mai mare, Feodora la lasat pe micul Gelu sa pazeasca pridvorul, unde intr-o covata dormea lipsit de griji fratele sau in virsta de 5 luni, Dumitru, in timp ce ea s-a dus sa coaca piine la o ruda. Cind s-a intors, dupa doua ceasuri, copilasul plingea de-ti rupea inima, cu covata intoarsa deasupra. "Cele doua cotoare de matura pe care le-a primit cind s-a intors de la batut mingea pe imas, i-au fost indeajuns pentru toata viata" ne spune mama.

Imediat dupa absolvirea liceului, el s-a casatorit cu o fata dintr-un sat vecin, Dimacheni. Mariana, caci asa o cheama pe sotia sa, si Gelu au impreuna doi copii gemeni un baiat si o fata, care in fiecare vacanta vin cu mare bucurie la bunici. "N-am vrut sa-l las sa se insoare asa tinar, n-avea nici 20 de ani. Dar ei se iubeau si se intelegeau asa ca nu am avut ce face".
Si ceilalti copii ai familiei Tofan sint oameni realizati. Costel si Dumitru sint emigrati de multi ani in Canada, iar o fiica, Danuza, locuieste in Statele Unite ale Americii, unde impreuna cu sotul ei, este proprietara unui autoservice. O fata este la Bucuresti cu Gelu, iar cealalta la Suceava, unde reprezinta tot interesele firmei "Tofan Grup". Cel mai tinar dintre copii, Adriana, are 19 ani si invata la un liceu din Botosani, in clasa a XII-a. Cind ea a venit pe lume, Gelu era in armata.

Inainte de armata, Gelu a lucrat alaturi de verisorul sau, Vasile Gontaru, timp de trei luni de zile intr-o exploatare miniera, iar dupa, s-a angajat muncitor necalificat la Intreprindere Danubiana Bucuresti, unde lucra si sotia sa. A ajuns si pe panoul de onoare al fabricii, ca muncitor fruntas. Revolutia l-a prins sef la magazia intreprinderii. Parintii cred ca drumul de la un simplu muncitor, la stapinul de necontestat al unei intregi ramuri ale industriei chimice romanesti se datoreaza in buna masura vointei divine. Feodora isi aduce aminte ca Gelu obisnuia sa repete aproape obsedant "Mama sint eu necajit acuma, dar crede ca Dumnezeu ma va ajuta sa scap de saracie" Ambitia aceasta, neobisnuita la un copil timid, alaturata de curaj si de un spirit atit de organizat ca in copilarie intocmise un fel de orar, in care erau precizate foarte precis sarcinile pe care fiecare dintre frati le avea de indeplinit in ziua in care era de serviciu, l-au ajutat probabil pe muncitorul necalificat Gelu Tofan sa ajunga miliardarul Gelu Tofan. Tatal crede ca Gelu a avut succes in afaceri deoarece este extrem de cinstit. Nu de mult el i-a spus tatalui sau ca "imi place ca atunci cind ma culc, sa ma trezesc pentru ca vreau eu si nu ca vine Politia".

Masura credintei sale este data si de faptul ca in mai putin de un an de zile, Gelu Tofan, a construit o biserica in satul natal al sotiei sale, din bani proprii. La Todireni nu a construit o biserica, ci altceva mai potrivit cu saracia in care era scufundata pina atunci comuna. 17 miliarde de lei a costat punerea pe picioare a uneia dintre cele mai moderne mori de griu din tara, care poate produce in 24 de ore, 30 de tone de faina de cea mai buna calitate. Mama sa ne spune ca Gelu nu a putut sa uite cum tatal sau aducea pe vremuri cu mare greutate, cite un sac de piine de la Dorohoi, cel mai apropiat loc in care se gasea pretiosul articol, un adevarat lux culinar pe mesele todirenilor. El recunoaste ca intoarcerea in satul sau il bucura de fiecare data, mai ales reintilnirea cu casa in care s-a nascut si unde a crescut. Spre uimirea reporterilor, aceasta arata exact ca oricare alta casa moldoveneasca. Doar un congelator "Arctic" si un televizor "Megavision" arata ca ne aflam la sfirsitul secolului XX. Pina si lavitele pe care dormeau ingramaditi "ca pestii" toti copii familiei, au ramas la locul lor.

Chiar daca nu o recunosc parintii accepta cu greu ajutorul copiilor, in special a lui Gelu. Mai mult ei sint aceia care si-au ajutat copii. "Tofan Grup", cu cifra sa de afaceri de peste 136.000.000 de dolari, isi are originea in 500 de dolari, pe care Gelu i-a imprumutat in 1990 de la tatal sau si cu care si-a cumparat un cap de Raba. Cind am ajuns noi la Todireni, batrina mama tocmai se pregatea sa taie o gisca pentru a o trimite prin cineva tocmai la Bucuresti, "ca sa manince bine baiatul". Si de Pasti ea a trimis, ca de obicei, un pachet care continea oua, brinza si carne. Probabil gestul reprezinta obisnuinta mamei de a-si creste copii, chiar daca folosind averea pe care o are baiatul isi permite sa cumpere cite o gisca pe minut pina la sfirsitul vietii. Grija este reciproca. Gelu Tofan isi trimite in fiecare an la bai, pentru tratamente batrinii parinti iar in urma cu trei ani i-a dus pe acestia in Canada si SUA sa-si vada si ceilalti copii. Ultima intilnire intre mama si fiu a fost de Revelion, pe care intreaga familie l-a petrecut la una din vilele lui Ceausescu din judetul Suceava. "Nu mi-ar fi ajuns o saptamina sa vad toate minunatiile ce erau pe acolo", ne spune Feodora Tofan. De atunci ea si-a mai vazut fiul doar la televizor "Cind il vad la televizor parca-mi vine sa-i spun sa se dea mai aproape sa-l pupe mama". Ea spera ca Gelu nu va uita sa treaca pe acasa, la intoarcerea de la intilnirea de afaceri din Anglia, unde se afla acum. Ghita Tofan isi compatimeste fiul pentru lipsa de timp "Eu am fost la Bucuresti la el. Din 24 de ore, daca sta 3 linistit". Ambii parinti sint fericiti pentru succesul fiului lor. Ei cred ca imbogatirea nu l-a schimbat, atita doar ca nu are destul timp.

Multi botosaneni isi vor recunoaste probabil propriile copilarii in cea a lui Gelu Tofan. S-ar putea spune ca diferenta dintre un somer si un multimiliardar nu este atit de mare, aceleasi conditii efemere, aceeasi pregatire si poate aceleasi ambitii din tinerete. Unde este deosebirea, vom afla poate cu timpul. (CATALIN ALISTARI)