23 April 1998

Astazi se sarbatoreste "Ziua Sfintului Gheorghe - patron spiritual al municipiului Botosani" (Monitorul de Botosani)

Manifestarile dedicate acestei zile sint oferite gratuit botosanenilor Profesorul pensionar Gheorghe Cojocaru, membru al Uniunii Compozitorilor din Romania, va primi diploma de onoare pentru intreaga activitate desfasurata, iar invatatorul Stefan Ciubotaru pentru realizarea unei monografii a orasului Botosani. Profesorul Aurel Dorcu, organizatorul cercului "Dialogul artelor", va primi de asemeni diploma de onoare "Sf. Gheorghe". Acest insemn de apreciere va fi oferit si scriitorului Gellu Dorian, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, lui Mihai Elvadeanu, fost director al Teatrului de papusi "Vasilache", in prezent secretar general al Prefecturii judetului Botosani, actualului director al Teatrului de papusi, Dumitru Ignat, membru al Uniunii Scriitorilor. Pentru activitatea editoriala si traduceri va primi diploma de onoare profesorul Emanoil Marcu. Reprezentantii Primariei Botosani au hotarit sa acorde acesta disctinctie si unor oameni de afaceri sau manageri.
Astfel, Manuela Ana Zarug, manager al societatii comerciale Serconf SA din Botosani si omul de afaceri Gelu Tofan, considerat un model de reusita in afaceri, cunoscut ca un admirator al vietii culturale botosanene, vor primi Diploma de onoare "Sf. Gheorghe". Pentru ora 14.00, in foisorul din Parcul "Mihai Eminescu", a fost programat un concert sustinut de Fanfara Militara, iar seara, la orele 18.00, in Sala mare a Teatrul "Mihai Eminescu" un concert simfonic "George Enescu" cu participarea Orchestrei Filarmonice de Stat. In incheierea spectacolului, Corul Seminarului Teologic din Botosani va intrepreta citeva piese religioase. Daca nu va ploua, pe terasa Casei de Cultura a Sindicatelor se va desfasura un concert de muzica populara cu participarea solistilor Sofia Vicoveanca si Anton Achitei sustinut de Orchestra "Rapsozii Botosanilor", dirijor fiind Ioan Cobala. Organizatorii spun ca spectacolul va avea loc in Sala Casei de Cultura a Sindicatelor doar daca vremea va fi ploioasa. Manifestarile se vor incheia cu o discoteca in aer liber pe stadionul Fundatiei Judetene pentru Tineret Botosani, doar daca vremea va fi favorabila. Totusi, tinerii vor putea participa la o discoteca in sala de dans din incinta Casei Tineretului. Purtatorul de cuvint al Primariei, Ortansa Albu, ne-a declarat ca toate aceste manifestari sint oferite botosanenilor gratuit, cheltuielile fiind suportate din bugetul local. (R.BURLACU)

No comments: