21 February 1997

“Nepotrivire de caracter” (Jurnalul National)

Dupa ce luni seara premierul Victor Ciorbea si-a prezentat programul de reforma economica, romanul s-a vazut dintr-o data mult mai sarac. Asista neputincios din fotoliu cum altii ii aranjau viata, invatandu-l cum sa stranga cureaua. Si cel mai oropsit de soarta nu putea fi altul decat muncitorul, cel care se trezeste cu noaptea-n cap si pleaca la munca cu o bucata de slana si-un bot de mamaliga in sac, trudeste opt ore si se intoarce acasa mai sarac decat a plecat. Singurul sau castig este doar speranta ca maine va fi mai bine. Incercand sa aflam ce este viata de muncitor in prag de reforma, am ales la intamplare Societatea Comerciala “Danubiana”, singura intreprindere din Romania care produce anvelope pentru tractoare si camioane si care numara 4.500 de angajati, salariul mediu al unui muncitor fiind de aproximativ 800.000 lei brut, dupa spusele conducerii.

Fete inmuiate-n smoala
Desi in regimul communist nu auzeam vorbindu-se decat despre muncitori catre trebuiau, de voie de nevoie, sa realizeze cincinalul in patru ani si jumatate sis a se mandreasca cu conditia de “om al muncii”, acum a devenit, parca o “meserie” pe cale de disparitie. CHiar daca in realitate lucrurile nu stau chiar asa, intalnim muncitori peste tot. De multe ori ne uitam la mainile lor zdrelite, la hainele ce s-au obisnuit sa miroasa a uleiuri si vaselina, la caciulile roase si raspurtate, la bocabcii dupa care-I recunosti “de la o posta”, la si la…
“Poarta” de sud a Bucurestiului si i-a ales de cativa ani buni ca “strajeri”. De cum intri, un miros de cauciuc ars iti da tarcoale. Oameni cu salopete uzate, cu fete muiate parca-n smoala te privesc cu suspiciune, “cocotati” intr-un minicar. In rest, liniste. Jur-imprejur, blocuri cu patru etaje, fara balcoane, te intampina stingherite parca de “hainele” ce le poarta. Par pustii. Ne uitam la ceas. E ora pranzului si mai mult ca sigur ca locatarii sunt la masa… in uzina. Unii la cantina unitatii, unde “toata afacerea” ii costa acum cam 3.000 lei pe zi, altii in fata unui borcan, nu prea mare, invelit in ziar. Primii au parte de o mancare calda, nu chiar ca la mama acasa, ce-i drept, iar cei din urma de o gustare aburita eventual pe una dintre conductele din hala. Fiecare dupa posibilitati si dupa cat de gras ii este buzunarul. “De la si jumate pan’ la fix”, atata este pauza de masa, timp destul sat raga o tigara pentru ca, vorba ceea, “doar asa le-o trece greata”. Greata de tot si de toate. De viata asta pacatoasa care le tot invrajbeste gandurile si le da insomnii. Viata asta care nu-I mai lasa sa respire.

Suntem dispusi sa fim o perioada saraci
Roti de cauciuc. Utilaje ruginite sau proaspat vopsie. Totul este inghesuit intr-o hala imensa. “Aici sunt patru sectii, spunea dl ing. Marin Anton, prima este de semifabricate, urmeaza cea de confectii, vulcanizare si camere de aer. Pe langa aceste sectii mai sunt si altele, auxiliare, vreo sase sau sapte la numar, plus sectia de anvelope grele si cea energetica”. Si totusi, oamenii care muncesc aici sunt toti la fel. Fiecare are familie, copii si greutati. Ne povestesc: Romascu Petru, operator chimist, are peste 22 de ani in unitate: “Eu astazi am venit la serviciu cu salam de vara si sunca. Si asta pentru ca le aveam in frigider de mai mult timp. Salariul pe care il iau aici este maricel fata de alte locuri, dar nu cine stie ce. Am noroc ca prin Contractul Colectiv de Munca ni se dau si sporuri, astea mai salta salariul. Cu doi copii si cu salariul nevestei, mai strangem cureaua si ne ajungem cu banii. Cred ca masurile luate de Ciorbea trebuiau luate mai demult, pentru ca trebuia sa fie si asa. Cred ca suntem dispusi sa fim o perioada saraci pentru ca apoi sa avem si noi salarii mari, iar munca sa fie platita la adevarata ei valoare”. Dumitru Cezar Florin, maistru chimist, 18 ani vechime la “Danubiana”” “noi aici ar trebui sa fim mandri ca avem locuri de munca garantate si salarii bunicele. Suntem privatizati, nu avem legatura cu Guvernul, dar asta nu inseamna ca daca premierul scumpeste mancarea, gazelle, apa, curentul electric, pe noi nu ne afecteaza. Suntem oameni si ne vor influenta toate acestea”. Capezan Constanta, operator chimist: “Sunt sigura ca ne va fi foarte greu dupa acest val de scumpiri. Nu ne putem permite sandvisuri, pentru ca sunt prea scumpe. Si la efortul pe care trebuie sa-l depui intr-o zi nici nu ti-ar tine de foame. Cred ca dupa noile tarife un salariu se va duce pe telefon, intretinere si altele, ale casei. Efectele o sa le simtim pe propria piele cam peste doua saptamani”. Gabriel Asavei, in varsta de 30 de ani, muncitor: “Ce pot sa va spun? Salariul meu este de 300.000 lei pe luna si imi ajunge cat sa traiesc decent. Sotia mea lucreaza si ea, dar, desi nu avem nici un copil, nu ne mai putem distra cum am vrea, pentru ca dupa opt ore de munca suntem tare obositi. Mai ales eu, pentru ca lucrez in conditiile astea”. Mariana Muraru, operator chimist: “Lucrez aici din 1990. Noi, femeile, suntem mereu racite, pentru ca suntem nevoite sa ne spalam la vestiare si conditiile de acolo lasa de dorit. Tot timpul este frig. Desi apa este calda, mizeria este la ea acasa si robinetele sunt ruginite. Nu mananc la cantinta pentru ca nu-mi permit sad au pe zi 3.000 de lei. Imi aduc de acasa ce da Dumnezeu. Am un copil de zece ani si cu un singur salariu este destul de greu. Prefer sa scutesc niste bani sau sa mancam mai putin”. Un grup de muncitori de abia iesit din tura, inainte de a-si spala negrul de fum de pe fata si de pe maini, se inghesuie pe o banca de lemn din vestiar. Acolo se simteau mai feriti de privirile sefilor si isi spuneau, care mai de care, pasurile lor. “In hala este foarte frig, tot timpul este current si trebuie sa stam cu pulovere groase pe sub salopete si cu caciuli pe cap. Peretii halelor nu sunt bine finisati, geamurile sunt sparte, iar caldura ioc. Despre salarii nu prea avem ce sa spunem. Asta e situatia, nu suntem prea multumiti. Si nici cu sanatatea nu stam prea bine. Iarna asta am fost gripati in mai multe etape. Fumul acesta pe care il inhalam tot timpul o sa ne duca, nu peste mult timp, pe paturile de spital. Scuipam fum. Uneori ne este frica sa nu murim electrocutati. Cand ploua, apa se prelinge pe acoperis, si, de pe el, inauntru pe malaxor. Motorul acestuia are 6.000 de volti si inchipuiti-va ce s-ar intampla daca ar face masa. Ne-ar fi fatal”. Pentru a se distra sau a se mai relaxa din cand in cand, unii uncenici se mai indeletnicesc cu o partida de X si 0 pe podeaua plina de cauciuc scurs de la utilaje. Iar daca sefii ii prind, ii mustruluiesc putin, si-si vad de ale lor in timp ce-i indeamna sa treaca la munca.

Conducerea stie ce probleme au muncitorii
Dup ace stai de vorba cu muncitorii, prima impresie este ca toate-s bune si frumoase, dar asta pentru ca se simt supravegheati de ochii iscoditori ai sefilor. Le este frica sa spuna care este situatia lor reala, care le este salariul si care le sunt nemultumirile, pentru ca nu vor sa “deranjeze” sau sa devina “incomozi”. Privirile lor ii tradeaza. Se multumesc sa spuna ca o duc bine, dar recunosc ca intotdeauna se poate si mai bine. Un grup de salariati au tinut sa le “ia ochii” sefilor spunandu-ne: “In fiecare luna primim cinci kg de carne pe gratis ca antidot, un kg de lapte praf, sapun si, annual, cate doua salopete si bocanci”.
In acelasi timp, mai marii societatii spun: “Stim ca mai sunt si probleme, dar pe ansamblu treaba merge bine. Cunoastem situatia halelor, dar tot atat de bine stim ca muncitorii sparg vara geamurile pe motic ca le este cald. Iar noua ne este acum destul de greu sa le inlocuim, pentru ca un petete este facut numai din sticla si cei pe care i-am chemat sa le repare nu au avut de ce sa se agate. Stim ca salariatii sunt multumiti de salarii, mai sunt sporurile ce se mai adauga la ele, de exemplu muncitorii din sectia “O”, pe langa cele cinci kg de carne, mai primesc si un pachet de hrana rece (in acesta intra ceea ce doresc ei sa ia de la cantina in valoare de o anumita suma)”. Cristian Zurini, managerul societatii, spunea ca incepand cu aceasta luna intreprinderea se confrunta cu problema lichiditatilor deoarece masura Bancii Nationale de a retrage leii de pe piata a facut sa scada cumplit puterea de cumparare a beneficiarilor. Din aceasta cauza, pana la data de 1 martie a.c., societatea a fost nevoita sa reduca cu 10% pretul anvelopelor. Dupa aceasta data, se pare ca, aceste preturi vor fi majorate, majorarea incadrandu-se undeva in jurul a 50-100%.
Liderii de sindicat au tinut sa ne spuna ca “si aici sunt probleme, ca peste tot in economia romaneasca. Indexarea data de Guvern acum cateva zile nu ne ajuta prea mult. Daca salariul va fi ceva mai mare, si impozitul va creste. Pentru noi era mult mai bine daca se facea o reducere a impozitelor pe salarii. De fapt, asta ne interesa pe noi in mod deosebit. Cat despre compensatii, credem ca cel mai bin ear fi ca ele sa se distribuie in mod egal la toata lumea, fara diferentieri”.

Silvia Badea, Dorina Gheorghe

No comments: